Treceți la conținutul principal

Lovitură de teatru. Trei sferturi dintre europenii din Regatul Unit nu ar fi eligibili să rămână potrivit noilor propuneri legislative privind imigrația


Trei sferturi dintre lucrătorii din UE care se află în prezent în Regatul Unit nu sunt eligibili în cadrul noilor propuneri legislative privind imigrația, potrivit The Independent.

Grupul de reflecție IPPR a arătat că 97% din angajații actuali care sunt cetățeni UE și lucrează în industria hotelieră din Marea Britanie ar fi neeligibili în conformitate cu orientările Comitetului consultativ privind imigrația.
În aceste condiții, trei sferturi dintre lucrătorii Uniunii Europene aflați în prezent în Marea Britanie ar fi neeligibili să vină și să lucreze în Marea Britanie în cazul în care guvernul ar acționa în baza recomandărilor Comitetului Consultativ pentru Migrație (MAC) din această săptămână.
Rezultatele, analizate de  Institutul de Cercetare pentru Politici Publice (IPPR),subliniază faptul că economia Marii Britanii se bazează foarte mult pe forța de muncă slab calificată de pe continent și va întări preocupările cu privire la o propunere-cheie în raportul MAC.
MAC a anunțat că, dacă Marea Britanie va proiecta sistemul britanic de imigrație de la zero după Brexit, ar trebui să încerce să pună capăt fluxurilor de lucrători cu calificări scăzute din UE și să privilegieze persoanele înalt califícate, ceea ce ar include și un prag de salarizare de minim 30.000 de lire sterline pe an.
Pe de altă parte, Camerele de Comerț din Marea Britanie au descris perspectiva unei întreruperi bruște a imigrației cu nivel scăzut de calificare din UE ca potențial „dezastruoasă” pentru firmele din Regatul Unit.
De asemenea în industrii precum tranportul și depozitele, 95% din forța de muncă actuală provenind din UE în Marea Britanie ar fi exclusă.
Chiar și în sectoarele cu o salarizare ridicată, cum ar fi finanțele, un sfert din actuala forță de muncă din UE ar fi declarată neeligibilă.
În prezent, în Regatul Unit lucrează aproximativ 2,28 milioane de cetățeni UE, în scădere față de 2,38 milioane, anul trecut.
„Deși se așteaptă ca cetățenii UE care se află în prezent în Regatul Unit să fie protejați în condițiile acordului de retragere a Marii Britanii din UE, analiza sugerează că impactul general al propunerilor Comitetului consultativ pentru migrație ar fi dramatice pentru companiile care recrutează imigranți din UE în viitor”, a spus Marley Morris de la IPPR.
Acesta a mai spus că guvernul ar trebui să stimuleze angajatorii să plătească și să antreneze mai mult decât să întrerupă imigrația din UE, cu nivel scăzut de calificare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrei sa lucrezi pentru Masaroli? Citește mai întâi sa te angajezi și apoi mai gândește-te!

Fostul Eurotrasporti actualul Mesaroli. După o perioadă lungă în care am lucrat la o altă firmă italiană pe 2100€ lejer ma mâncat ca pe maimuță să merg la 2700€ pe lună ,am primit o recomandare de la un coleg să mă angajez la Mesaroli că se plătește mai bine și camioanele sunt bune din punct de vedere tehnic și igienic, într-adevăr nimic de reproșat! Am discutat la telefon cu Zjeliko salariul și perioada de lucru , am întrebat dacă se lucrează la program, dacă sunt probleme cu plățile pentru parcări având în vedere că se lucrează 90% pe Anglia, a răspuns pozitiv la toate întrebările mele, am plecat plecat liniștit se acasă către Verona bineînțeles drumul plătit de mine că la angajare nu decontează. Prima zi la firmă am fost testat de un angajat ce se ocupă de parcul de camioane pe nume Dusan. Am condus pe străzile din Trevenzuolo, am băgat la rampă, am cuplat/decupat , am învățat cum se lucrează cu FlottaWeb-ul, am arătat de ce sunt în stare , mi-a explicat să merg cât mai eco

Motivatie, idealuri si conceptii fundamentale de viata!

Piramida nevoilor umane – de Abraham Maslow Succesul se invata! – capitolul unsprezece Motivatie, idealuri si conceptii fundamentale de viata! MOTTO: “ O motivatie corecta este mai puternica decat forta! “ I.    Oamenii sunt fiinte deosebit de complexe, imposibil de redus la formule astrologice, gematrice sau de alt fel. Daca-i studiem, nu se poate sa nu ne mire marea varietate de raspunsuri ale acestora la diversi stimuli materiali sau spirituali. De exemplu, o fata frumoasa care trece pe strada determina un baiat sa intoarca capul dupa ea. De ce? In acelasi timp, un altul trece pe langa ea total nepasator. De ce? Si un alt exemplu.Un om ofera o suma de bani la doi adolescenti, sa-i taie o gramada de lemne. Unul ridica din umeri si pleaca. Celalalt executa incantat sarcina. De ce aceasta deosebire? Motivatia ne raspunde la astfel de intrebari, fapt pentru care a intrat in limbajul uzual, sub diferite forme: Ce motiv a avut sa faca cutare lucru? De ce nu

Italia: salariile neplătite și modalitățile de recuperare a banilor datorați de către angajator

Am văzut și auzit cu toții, din păcate, de când suntem în Italia, multe cazuri de neplată a salariului. Ceea ce nu am văzut, sau, nu ni s-a adus la cunoștință multora dintre noi, este modalitatea de a recupera salariile neplătite și pașii de urmat în aceste cazuri, mulți renunțând sau pierzând chiar și mii de euro, neștiind ce se poate face sau fiind foarte pesimiști în această privință. ATENȚIE: Dacă nu se ia nici o măsură pentru a recupera salariile datorate de angajator în timp de 5 ani, datoria se prescrie, angajatul sau fostul angajat nemaiavând dreptul sau posibilitatea de a recupera banii. În primul rând, în caz de întârziere a plății salariului,  angajatul trebuie să refuze semnarea oricărui document sau ”busta paga”  care ar putea confirma plata salariului neprimit de la angajator. În alternativă, pentru a obține o probă validă că salariul nu a fost plătit, e de ajuns să scrieți pe ”busta paga” următoarele cuvinte:  ”per ricevuta e presa visione”  și să vă puneți semnătu