Un alt șofer român prădat de hoți în Italia. „În câteva minute mi-au furat toate bunurile din furgonetă”
Prezentam ieri, într-un articol, cazul unui șofer român care a fost jefuit la Padova, în Italia, după ce a decis să se odihnească puțin într-o parcare și a lăsat geamul la portieră întredeschis. În numai câteva secunde, cineva i-a sustras borseta de pe scaun, întinzând mâinile pe geamul întredeschis. Bărbatul român avea în borsetă 450 de euro.
După ce am publicat articolul respectiv, pe adresa redacției ne-a sosit un text de la un alt șofer român, în care ne povestea o întâmplare asemănătoare petrecută tot în Italia, în urma căreia a rămas păgubit de bani și alte bunuri precum și cu daune la mașină.
Iată ce ne-a povestit Nicolae:
„Sunt un șofer român rezident în Spania și vreau să vă povestesc ceea ce mi s-a întâmplat. În ziua de 29.05.2018, la Torino, am intrat la o firmă, am încărcat marfa, după care am scos furgoneta afară la insistențele italianului pentru a putea să intre alt camion la încărcare. Apoi am revenit după actele mărfii. Am lipsit de la mașină între 5 și 7 minute după care am revenit. Am constatat că geamul mic din dreapta era spart și tot ce aveam de valoare furat, GPS Tom Tom, tableta Samsung portofel cu documentație și 180 euro, 1 cartuș de țigări și alte marunțișuri. Precizez că totul s-a întâmplat în Collegno, în via Corso Pastrengo, 40, în dreptul firmei Sews Cabind SPA.”
Mulți dintre șoferi se simt vulnerabili în fața acestor tipuri de atacuri și cer poliției italiene mai multă prezență în parcări. Faptul că multe parcări sunt supravegheate video nu schimbă foarte mult datele problemei.
Italia este printre primele patru țări afectate de jafurile din camione și din parcări, alături de Franța, Germania și Rusia.
Harta celor mai periculoase puncte din Italia include Milano, Bari și Napoli, iar rata atacurilor violente este cea mai ridicată în Europa – spun cercetătorii – atât în ceea ce privește numărul de evenimente, cât și violența cu care sunt comise.
În special, punctele cele mai periculoase sunt pe strada statală 16 din Puglia între Foggia, Cerignola și Bari și strada provincială SP231 între Canosa di Puglia și Bari. În Campania, cele mai multe evenimente se petrec în împrejurimile orașului Napoli și în zona Salerno, în timp ce în Lombardia, în provincia Milano și în împrejurimile orașelor Brescia, Bergamo Lodi și Piacenza. Alte zone ale Peninsulei unde s-au constatat o frecvență de furturi și jafuri deasupra mediei italiene sunt zonele din jurul orașelor Torino și Parma.
Nu uitați să stați mereu atenți la bunurile voastre!
Selecționați la „apeluri rapide” pe telefon numărul european de urgență (112), valabil pe tot teritoriul UE, pe care îl puteți apela gratuit de pe telefonul fix și mobil.
Veți intra astfel imediat în contact cu serviciile de urgență – poliție, ambulanță, pompieri.