Treceți la conținutul principal

Cum au schimbat românii o suburbie a Londrei

Laptopuri de gaming ASUS ROG.

Publicația britanică The Sun a realizat un reportaj în Burnt Oak, o suburbie a Londrei numită “Mica Românie”. Potrivit jurnaliștilor, aici, ai rar ocazia să auzi vorbindu-se engleză şi poţi mânca sarmale.
35% dintre imigranții care trăiesc în acest orășel au venit din România, iar zona este frecvent pronunțată “Bontoc”, o variantă românizată a Burnt Oak. Aici există magazine, restaurante și chiar o biserică ortodoxă în care slujbele se țin în limba română.
“Doamne! Sunt atât de mulţi români aici. Unii oameni îi acuză că ne fură locurile de muncă şi am avut probleme cu românii care fură, dar nu sunt toţi hoţi. Majoritatea sunt foarte drăguţi”, spune Joanne Karbritz, o angajată a serviciilor sociale, scrie The Sun, potrivit libertatea.ro.
Strada principală este un amestec între restaurante românești învechite și supermarketuri haotice care par să se “reverse” pe trotuar. Acoperișuri colorate acoperă tarabele cu fructe din fața numeroaselor magazine, iar oamenii conversează voios în alte limbi. La prânz, bărbații stau la terasele cafenelelor și restaurantelor, iar femeile își plimbă bebelușii în cărucioare.
Unul dintre locurile populare din zonă este o patiserie românească deschisă de Ovidiu Șarpe. Proprietarul a emigrat la Londra din România în 1973, ca refugiat politic. A fost primul român cu magazin în zona Burnt Oak din Londra.
“Am votat pentru Brexit. Asta pentru că vreau ca guvernul să poată alege cine vine aici, dar sper că poate vedea că Marea Britanie are nevoie de români”, a spus Ovidiu Șarpe.
Britanicii care continuă să locuiască în orășel nu par a avea probleme prea mari cu românii. “Românii sunt buni pentru afaceri, cheltuiesc foarte mulți bani, în același timp muncesc foarte mult. Sunt o mulțime de români aici – jumătate din clienți nu pot vorbi engleza. Înainte de a ne da seama ce se întâmplă, au ajuns să aibă propriile cofetării și să se extindă ca focul, dar pentru noi, ca afacere, reprezintă venituri foarte mari”, a spus Rikesh Mehta, un britanic care deţine o farmacie în Burnt Oak.
Reportajul vine în contextul în care, în urmă cu o săptămână, datele oficiale au scos la iveală că românii reprezintă a doua mare comunitate de străini din Marea Britanie, cu peste 413.000 de persoane care trăiesc și lucrează aici. În urmă cu 10 ani, aici trăiau doar 42.000 de români.

Postări populare de pe acest blog

Vrei sa lucrezi pentru Masaroli? Citește mai întâi sa te angajezi și apoi mai gândește-te!

Fostul Eurotrasporti actualul Mesaroli. După o perioadă lungă în care am lucrat la o altă firmă italiană pe 2100€ lejer ma mâncat ca pe maimuță să merg la 2700€ pe lună ,am primit o recomandare de la un coleg să mă angajez la Mesaroli că se plătește mai bine și camioanele sunt bune din punct de vedere tehnic și igienic, într-adevăr nimic de reproșat! Am discutat la telefon cu Zjeliko salariul și perioada de lucru , am întrebat dacă se lucrează la program, dacă sunt probleme cu plățile pentru parcări având în vedere că se lucrează 90% pe Anglia, a răspuns pozitiv la toate întrebările mele, am plecat plecat liniștit se acasă către Verona bineînțeles drumul plătit de mine că la angajare nu decontează. Prima zi la firmă am fost testat de un angajat ce se ocupă de parcul de camioane pe nume Dusan. Am condus pe străzile din Trevenzuolo, am băgat la rampă, am cuplat/decupat , am învățat cum se lucrează cu FlottaWeb-ul, am arătat de ce sunt în stare , mi-a explicat să merg cât mai eco...

Maduro ar vrea să trimită la Moscova un avion cu aur din rezerva țării. Kremlinul dezminte informația, pe care o consideră “fake news”

Parlamentul de la Caracas, controlat de opoziţie, a acuzat regimul preşedintelui socialist Nicolas Maduro de încercarea de a scoate din ţară şi a trimite în Rusia rezervele de aur ale Venezuelei. Informația apare într-o postare făcută pe contul Twitter al Legislativului venezuelean de către deputatul Jose Guerra, citat de portalul rusesc Lenta.ru, Deputatul venezuelean Jose Guerra, de profesie economist, care a lucrat mult timp la Banca Centrală a Venezuelei, a explicat că instituţia financiară este autorizată să efectueze tranzacţii cu aur, dar  “poporul trebuie să ştie ce fel de tranzacţie intenţionează să facă banca şi dacă aceasta este convenabilă pentru ţară”. Publicaţia “Novaia Gazeta” a informat anterior că, la 28 ianuarie, un Boeing 777 al companiei ruse Nordwind Airlines a decolat din Moscova cu destinaţia Caracas fără pasageri la bord. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzaţiile formulate de deputatul Jose Guerra că Moscova ar...

Urmează scăderi de prețuri la iPhone. Strategia adoptată de Apple, după scăderea masivă a vânzărilor

Veniturile generate de iPhone au scăzut în primul trimestru al anului cu 15%, fapt care a determinat Apple să-şi regândească strategia de preţ, cel puţin în unele ţări. Şeful companiei Tim Cook a remarcat că puterea dolarului american, în concordanţă cu scăderea altor monede, a făcut ca iPhone-ul să fie mai scump în anumite ţări. De aceea, Apple va analiza acest fenomen şi va reduce preţurile punctual pentru unele ţări. Pe fondul unei scăderi neobişnuite a vânzărilor de telefoane iPhone la finele lui 2018, în special în China, Apple a încercat marţi să îi convingă pe investitori că are şi alte motoare de creştere pentru viitor, precum serviciile de plăţi sau cele de streaming, informează AFP. Aşa cum a prevenit grupul american încă de la începutul lunii, cifra sa de afaceri pe ultimele trei luni ale anului trecut a scăzut cu 15%, până la 52 miliarde dolari, potrivit  Agerpres . În plus, profitul net a scăzut cu 0,5%, până la 20 de miliarde de dolari, o noutate în co...