Premierul Tudose: Decizia Gabrielei Firea de a organiza un târg în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată
Premierul Mihai Tudose spune că decizia primarului Capitalei, Gabriela Firea, de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată.
UPDATE 18:50 Primarul Capitalei a reacţionat după declaraţia premierului. “Nu doresc să comentez în niciun fel declaraţia premierului cu privire la organizarea Festivalului de colinde pentru copii şi a unui târg de produse tradiţionale în Piaţa Victoriei. Mâine este 1 Decembrie - Ziua Naţională a României. Intrăm în Anul Centenar. Gândul şi energia mi le canalizez, ca toţi românii, către cinstirea eroilor neamului nostru, identitatea naţională, iubirea de ţară”, a spus Gabriela Firea.
El spune că, în primul rând, oamenii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind că acolo au loc proteste.
“Nu cred că este cea mai inspirată decizie. Spuneţi-mi dumneavoastră, în primul rând, pe unde ajungem acolo? Că nu prea sunt treceri de pietoni. Eu cred că îşi va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult, se şi interpretează, că se face târg ca să nu mai vină nu ştiu cine...”, a spus premierul, joi.
Întrebat de jurnalişti dacă a vorbit cu Gabriela Firea, Tudose a spus că nu, precizând că astăzi a aflat despre această decizie.Primarul Gabriela Firea a explicat, miercuri, decizia de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei, locul tradiţional de întâlnire a celor care protestează faţă de legile justiţiei şi cer demisia Guvernului, afirmând că ”accentul trebuie pus pe lucrurile care ne unesc, şi nu pe cele care ne dezbină”.
Firea a respins acuzaţiile potrivit cărora ar încerca să blocheze manifestaţiile şi, făcând apel la spiritul Crăciunului, a îndeamnat la bucurie în ”luna darurilor, prieteniei, bunăvoinţei, solidarităţii şi altruismului”.
Primăria Capitalei a anunţat, joi, că Târgul de Sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă din Piaţa Victoriei va fi deschis în perioada 5 - 17 decembrie, în Piaţa Victoriei.
Imediat după apariţia informaţiei privind organizarea unui târg în Piaţa Victoriei, pe pagina de Facebook “Corupţia Ucide” a apărut mesajul “NU plecăm din Piaţa Victoriei!”.
“Am aflat, astăzi, de intenţia Primăriei Capitalei de a organiza, în premieră, un Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care există unul similar, deja, în Piaţa Constituţiei. Interpretăm decizia Primăriei ca pe o nouă încercare de a îndepărta protestele de locul lor obişnuit şi o anunţăm pe doamna Gabriela Firea că, din punct de vedere legal, nu poate face acest lucru, potrivit Legii 60/1991, republicată”, au anunţat cele 10 organizaţii semnatare ale postării, Asociaţia Civică ProFest, Coruptia Ucide, Dăruieşte Viaţă, Evoluţie in Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul Civic #Insist, Initiativa Romania, Institutul pentru Politici Publice, #Rezistenţa, România Vie.