România socialistă.
La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite.[87] În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaților.[87]La mai puțin de 3 ani de la Ocupația sovietică a României, în 1947, regele Mihai I este forțat să abdice[88] și e proclamată Republica Populară Română - stat al democrației populare. Regimul instaurat, condus de Partidul Muncitoresc Român, își întărește poziția printr-o politică stalinistă de descurajare a oricărei opoziții politice și de distrugere a structurilor economico-sociale ale vechiului regim.[89][90] La începutul anilor 1960, guvernul român a început să-și afirme o anumită independență față de Uniunea Sovietică,[91] fără însă să renunțe la „cuceririle revoluționare”.[89] În 1965 moare principalul lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care România intră într-o perioadă de schimbări.[92] După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a venit Nicolae Ceaușescu,[92] care a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965, președinte al Consiliului de Stat în 1967 și președinte al Republicii Socialiste România în 1974. Conducerea lungă de câteva decenii a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din ce în ce mai opresivă în anii 1980.[91]
