Treceți la conținutul principal

Planificati-va corect afacerile!

plan al afacerii
Planul de afacere
Sa facem avere! – capitolul opt

Planificati-va corect afacerile!

MOTTO:
“Singura persoana care- i face plan patronului e chiar patronul!“

Desigur, sfatul din titlu priveste intreaga viata a unui om. Nu numai afacerile trebuie planificate corect. La fel de corect trebuie planificate activitatile familiale (educatia copiilor, consumurile de alimente, timpul de relaxare si odihna, procurarea si amenajarea casei, folosirea autoturismelor,etc.), sociale, politice, culturale, stiintifice. Datorita specificului acestui serial, nu ne vom extinde aria de investigatie, ci ne vom concentra atentia asupra unui domeniu in care multi intreprinzatori romani sufera, planificarea afacerilor, derularea lor potrivit unei ordini logice, impuse de legile specifice economiei de piata.
Pentru inceput, observam ca planificarea este proprie oamenilor, singurele fiinte inzestrate cu constiinta, prin care pot cunoaste si judeca logic, realist si pragmatic, in termeni de cauza-efect, timp viitor (planificarea priveste mereu timpul viitor), rentabil sau nerentabil, riscant sau lipsit de riscuri etc. Animalele traiesc dupa doua coordonate pe care le intalnim si la oameni decazuti: instinctele si intamplarea. Daca ati crezut ca harciogul isi face planificare cand aduna alimente in gaura sa, v-ati inselat. El actioneaza instinctual, pe baza unui program inconstient, inscris in creierul sau, prin nastere. La fel, randunelele care construiesc cu delicatete un cuib in forma de sfert de sfera nu planifica nimic, nu proiecteaza constructia pe baza de imaginatie, nu discuta intre ele despre acest proiect si cele care vor urma (depunerea oualelor, clocitul, scosul puilor, invatatul zborului, migrarea de toamna). Ele lucreaza robotic, sub impulsul imperios al instinctului inscris in creiere. Afirmatia este valabila pentru toate animalele si toate operatiile, inclusiv pentru cele in care o parte din inteligenta nativa a unora este antrenata de om cu scopul de a invata (cum sunt cele din circuri).
Omul este fiinta suprema pe aceasta planeta, singura care are perspectiva timpului si spatiului, singura care a inteles legitatile obiective, care a inteles ca isi poate folosi mintea pentru a trai mai bine, prin cunoasterea si folosirea naturii inconjuratoare (inclusiv prin transformarea ei). De indata ce capatam perspectiva spatio-temporala, incepem sa gandim normal, in termeni de timp viitor planificat, chiar pentru operatii mai simple, ca de pilda : la anul, dau examen de admitere la facultate; in timp de doua saptamani, fac rost de atatia bani si-mi voi rezolva cutare problema etc.
Un om normal isi planifica majoritatea activitatilor importante si foarte importante, din urmatoarele motive:
1.    Planificarea iti ordoneaza bine gandurile si activitatile, astfel ca le poti ierarhiza, te poti concentra asupra celor mai importante (mai rentabile), poti elimina activitatile inutile sau nocive, poti capata viziunea de ansamblu si de perspectiva a muncii si rezultatelor ei (doar nu muncim numai de dragul muncii?).
2.    Planificarea iti inspira siguranta de sine, iti da senzatia de stapan pe viata proprie si pe o mare parte din evenimentele vietii. Am discutat deja importanta covarsitoare a increderii in fortele proprii (serialul “ Succesul se invata! “-capitolul “ Crede, Omule! “), sentiment conex cu siguranta de sine. Lipsa de siguranta streseaza si imbolnaveste persoanele normale, invatate sa traiasca omeneste. Perioada de tranzitie in care traim exceleaza prin lipsa de siguranta, in general si lipsa de siguranta economica, in special, din cauza faptului ca au fost distruse structurile de siguranta ale statului socialist si nu s-au construit altele. Din aceasta cauza, multe persoane, mai putin adaptabile la nesiguranta zilei de azi, sufera psihic. Ele sufera in special datorita lipsei de siguranta economico-culturala, care presupunea invatamant total gratuit, manuale gratuite, locuri de munca sigure, un salariu sigur, stabilitatea monedei si preturilor, primirea unei locuinte de stat fara efort etc.
3.    Planificarea iti asigura folosirea cu maxim de randament a timpului, banilor si a fortelor psihice sau fizice proprii ori ale angajatilor, precum si a masinilor, utilajelor, materiilor prime, energiile folosite in activitate (termica, electrica, solara etc.). Un om inteligent stie ca banii, puterea de munca si timpul sunt valori limitate, astfel ca le consuma planificat, rational.
4.    Planificarea iti permite folosirea unor forte neconventionale, putin cunoscute si discutate in literatura de specialitate, forta gandurilor creatoare si a hiperconstiintei. Gandul omenesc e format din energie psi care se poate raspandi aiurea, daca nu avem un creier educat si programat sa se concentreze pentru atingerea unui scop pragmatic. Din contra, daca am stabilit, prin plan, un obiectiv pragmatic de atins (absolvirea unui curs, scrierea unei carti, construirea unei afaceri etc.), gandurile se concentreaza pe obiectiv, isi insumeaza fortele si, ajutate de fortele multiplicate ale hiperconstiintei, realizeaza o legatura invizibila intre om si scopul propus. Cu cat aceasta legatura este mai puternica, cu atat omul este mai mobilizat, lucrand ca in transa, pentru a atinge scopul. Persoanele care nu-si fixeaza scopuri precise in viata sau le parasesc foarte usor nu cunosc senzatia de transa in care lucreaza oamenii care si-au transformat planificarea intr-un instrument de automobilizare si de atingere a scopurilor folositoare vietii.
5.    Planificarea corecta ne mobilizeaza mereu pentru indeplinirea scopurilor propuse in plan, chiar si in situatii mai dificile, in care avem tendinta de a abandona, a lasa-o mai moale, a ne relaxa. Termenul din plan striga la noi: La munca, puturosule !
6.    Planificarea efectuata stiintific, pe baza unor prognoze si calcule corecte, previne pagube produse de munca la intamplare, nestiintifica. In situatia ca, totusi, apar pagube produse de fenomene neprevazute (neprognozate), planul ne ajuta sa nu clacam, deoarece el priveste intreaga afacere si nu numai sectorul in care s-a produs paguba. Am pierdut o lupta, dar nu si intregul razboi, asa ca nu trebuie sa disper! este concluzia la care ajunge un intreprinzator care se bazeaza pe plan.
7.    Planificarea va permite analiza corecta a evolutiei afacerii pe care o prefigureaza. De regula, orice intreprinzator serios isi analizeaza periodic evolutia afacerii, cu scopul de a face balanta credit-debit, a vedea ce sectoare au evoluat bine si ce sectoare, prost, a descoperi cauzele unor esecuri sau neindepliniri de plan etc. Degeaba au urlat “ profetii noii ere “ din Romania impotriva planificarii socialiste. In majoritatea sectoarelor, planificarea este necesara si utila. In locul ei, au fost introduse haosul, nesiguranta si bunul plac al unor lideri ignoranti sau corupti, toate generatoare de regres si saracie. Cea mai eficienta economie din lume, economia japoneza, planifica totul, pana la ultimul surub, din ultima intreprindere privata. De ce procedeaza astfel? Numai pentru ca sunt economi din fire? Japonezii au descoperit virtutile muncii planificate la milimetru, au fost educati in ideea ca, din cauza lipsei bogatiilor naturale, toate materiile prime, materialele si energiile trebuie folosite cu economie. Pe locul doi, se plaseaza germanii, care sunt adevarate masini umane de planificare, de ordine si disciplina. De aceea si traiesc mult mai bine decat haoticii de est-europeni, africani si alte populatii cu tendintele libertine, necontrolate de ratiune.
Moda americana, implementata prin scoli si firme, a introdus in Romania notiunea de business-plan si o schema scolastica a acestuia, care ne foloseste si nu prea pentru activitatile concrete din sectorul economic. Aceasta ca sa nu mai amintesc faptul ca schitele de prognoza si programele economice ale partidelor sunt opere umoristice, science-fiction sau extrase din cuvantarile pline de neologisme prost folosite ale lui Rica Venturiano. Nici un om de afaceri nu gandeste si nu vorbeste in termenii folositi de soriceii birocrati care fac astfel de programe economice. Oamenii de afaceri discuta direct, in limbaj simplu, la obiect, fara posibilitati de interpretare, incat sunt intelesi de oricine. Stiti si care este cauza acestui limbaj economic de lemn: incultura. Teoreticienii din domeniul economic, lipsiti de cultura si experienta economica veritabila sau de inteligenta, copiaza ca robotii teorii economice (si din alte stiinte), fac manuale, pun elevii si studentii sa le inghita papagaliceste, introduc stupiditatea si limbajul de lemn pe taramul realismului si pragmatismului – economia. Mai demult, am incercat sa citesc un astfel de manual universitar si m-am crucit ce prostii poate contine. Vai de intreprinzatorii care fac business-planuri dupa modelul oferit de teoreticienii vestici!
Sa revenim insa la planificare! De regula, in firme, secretarele tin planurile, pe calendare si informeaza patronii cu activitatile zilnice sau de perspectiva. Aceia nu sunt patroni, deoarece incalca o regula de baza in domeniu: Singura persoana care ii face plan patronului este chiar patronul! Daca nu e capabil sa-si faca si sa-si respecte singur planul, e un functionar oarecare, chiar daca, la un moment dat, a ajuns intr-o pozitie econimica buna, datorita unor factori aleatori. Ati inteles regula si cea derivata din ea: Nu lasa pe nimeni sa-ti impuna elemente de plan care nu-ti convin, nu te avantajeaza si nu-ti rezolva problemele principale, de nivel patron!
Planurile se intind in timp, pe anumite perioade, mai lungi sau mai scurte, functie de viziunea de perspectiva a celui care le face. De la mic la mare, cunoastem planificarea de scurta durata (pe ore, zile), de durata medie (luna, an), si de lunga durata (mai multi ani). Orice intreprinzator serios trebuie sa aiba un plan de lunga durata, in care sa se inscrie armonios cele de durata medie si scurta. Numai astfel poate si sigur de succes.
Care sunt elementele obligatorii ale unui plan de activitate (afaceri):
1.    Scopul de atins, foarte bine precizat (concretizat) cu toate elementele lui (casa de construit, fabrica de ridicat, produsul nou de lansat, ferma de organizat etc.).Daca nu exista un scop de atins, nu exista afacere. Daca scopul este insuficient precizat, nu avem un plan de afaceri. Nu actionam in general, ci in special. Nu spunem voi face o afacere rentabila ci, concret, voi lansa produsul cutare, la termenul cutare, obtinand aproximativ cutare venit brut. Voi construi magazinul cutare, pana la termenul de … si voi organiza vanzarea, in principal, a urmatoarelor produse (servicii)…Nu e nici o folozofie. Stiti si dumneavoastra ca, atunci cand aveti de facut o singura treaba, va concentrati asupra ei, obtineti rezultate bune si terminati repede. Din contra, cand creierul e zapacit de comenzi contradictorii, pentru a face mai multe treburi (a vana mai multi iepuri), rezultatele sunt mai slabe; exceptie fac mintile foarte organizate, care, in noianul de sarcini, extrag si executa pe cele importante. Organizarea acelor minti are insa la baza un plan sau, cel putin, un scop clar al intregii activitati.
2.    Mijloacele financiare, materiale si umane necesare atingerii scopului, cu precizarea sursei de obtinere a fiecaruia in parte. Toti politicienii stiu sa faca programe atragatoare, dar foarte putini sunt in stare sa precizeze sursele de finantare si forta de munca calificata necesara indeplinirii lor. Daca nu avem unul din cele trei mijloace necesare, nu putem planifica. E drept ca toate se pot reduce la bani, deoarece cu banii putem cumpara forta de munca, materialele si energia necesara. Deci, daca avem numai bani, trebuie sa fie calculati pentru a acoperi costurile de forta de munca, materiale, materii prime, energie si orice alte cheltuieli mai sunt necesare in afacerea concreta respectiva. In urma cu 22 de ani, banii pentru inceperea unei afaceri nu constituiau o problema foarte grea, deoarece majoritatea romanilor economisisera ceva in socialism iar capitalurile de pornire erau mici. In mod normal, dupa 22 de ani de tranzitie, ei n-ar trebui sa constituie deloc o problema, asa cum se intampla in tarile vest-europene, in care orice persoana poate porni o afacere cu bani imprumutati din banca. Din nefericire, la noi capitalul de pornire e o problema dificil de rezolvat, de majoritatea persoanelor interesate. Garantiile si actele necesare pentru imprumut sunt o adevarata pacoste, dobanzile sunt camataresti iar clauzele, deloc incurajatoare. Dupa ce au asistat nepasatori (ori au participat?) la devalizarea bancilor romanesti, guvernantii au devenit vigilenti cu cine nu trebuie, cu persoanele cinstite care vor cu adevarat sa faca ceva, sa nu stea cu mainile in san, murind de foame.
3.    Termenul general in care ne planificam sa atingem scopul final, in baza unui studiu foarte précis, specific domeniului sau afacerii care o abordam. Termenul mai indelungat priveste un scop major, greu de atins, cel mai scurt, un scop intermediar de mai mica importanta. Defalcarea, in cadrul termenului general, a unor termene intermediare, are darul de a organiza, a mobiliza si a controla indeplinirea activitatii. De exemplu, in planul de lansare a unui obiectiv comercial cu termen final de un an, planificam termene de cumparare sau construire a localului, de amenajare sau de transformare a acestuia, de dotare cu instalatii frigorifice sau de alta natura etc. In acest caz, planul de detaliu ne ajuta sa nu scapam din vedere nimic, sa impulsionam furnizorii sa-si indeplineasca obligatiile la termenele fixate, sa grabim constructorul prea lent, sa…Cine are un plan traieste in viitor, cu un pas inaintea celorlalti.
4.    Responsabilitatile fiecarei persoane din firma, incepand cu patronul, pentru atingerea fiecarui scop intermediar (obiectiv intermediar) si a celui final. Prin aceasta, asiguram folosirea rationala a fortei de munca, nu ceea ce se intampla in multe firme romanesti, in care unele persoane sunt prea incarcate cu sarcini, iar altele nu stiu pentru ce sunt platite. E adevarat ca in calul care trage mai dai un bici, ca patronii au tendinta de a incarca cu sarcini persoanele competente si harnice, de care sunt siguri ca vor indeplini acele sarcini, dar aceasta nu inseamna munca stiintifica. La fel, nu inseamna munca stiintifica indeplinirea de catre patron a unor sarcini inferioare, specifice unui nivel ierarhic subordonat. In mod normal, patronul trebuie sa pastreze in mainile sale conducerea si controlul intregii operatiuni. Daca simte nevoia sa dea un exemplu unui angajat, nu-i preia sarcinile, ci lucreaza cu acesta cateva minute, cat sa-i demonstreze ca se poate si mai bine. (studiati si mini-serialul “ Folositi corect capitalul uman! “).
5.    Responsabilitatile furnizorilor de produse si servicii ori ale altor parteneri cu care colaboram in afacere, cu termene de indeplinire stabilite pe baza contractelor incheiate. Astfel, prin simpla consultare a planului, avem posibilitatea sa urmarim indeplinirea obligatiilor contractuale de catre firmele cu care colaboram. Intr-o societate dominata de seriozitate in munca si afaceri, fiecare partener se straduie sa-si indeplineasca sarcinile asumate cat mai rapid si cat mai bine, pentru a se apuca de alta comanda.
Sa va reamintesc cum decurge treaba in Romania? Cum va rugati, telefonic sau direct, de parteneri sa-si indeplineasca obligatiile la timp? Cum va rugati de debitori sa-si plateasca datoriile? Cum vi se strica segmente intregi din planificare din cauza unor intarzieri de lant? Nu va mai reamintesc. Toti intreprinzatorii cinstiti au suferit din cauza celor neseriosi sau necinstiti, din cauza lentorii sistemului nostru judiciar si faptului ca simpla mentionare in registrul railor platnici de ORC nu-i sperie pe escroci. In viitor, trebuie sa legiferam pedepse foarte aspre pentru nerespectarea clauzelor contractuale, aplicabile automat, la termenul din contract (publicitatea negativa in presa, suspendarea dreptului de a face afaceri pe o anumita perioada de timp etc.).
6.    In multe planuri, trebuie sa precizam autorizarile pe care le cer diferite organe de stat, cu termenele de obtinere a acestora (mediu, pompieri, MLPAT) etc. De regula, acestea ne dau cea mai mare bataie de cap, semn ca statul nu ajuta libera initiativa, ci o streseaza inutil, o descurajeaza si o franeaza. Aceasta atitudine iresponsabila a functionarilor de stat este lipsita total de logica: daca persoanele din sectorul privat n-ar lucra si n-ar plati darile la stat, functionarii ar muri de foame. De atitudinea functionarilor suntem vinovati si noi, liberii intreprinzatori; nu ne-am organizat intr-o asociatie profesionala, cu mare putere de a impune legiuitorilor masuri favorabile liberei initiative. Avem prea multe organizatii ale liberilor intreprinzatori si prea politizate, nu-I asa?
7.    In toate planurile, trebuie sa precizam clar o rezerva baneasca pentru situatii neprevazute (inflatie, cresterea preturilor la materiale si servicii, caz fortuit sau de forta majora, imbunatatiri aparute pe parcurs etc.). Prea putini intreprinzatori romani folosesc regula rezervei de capital, fapt pentru care au si destule necazuri. Un batran om de afaceri american mi-a dat indirect urmatoarele reguli ale prudentei in investitii:
a.    Nu investi niciodata intregul capital de care dispui, oricat de tentanta ar fi oferta de investitie! Nu se stie ce se va intampla si vei fi nevoit sa imprumuti. Cine se imprumuta ajunge rob!
b.    Nu investi niciodata mai mult de 20% din capital in afaceri riscante, oricat de rentabile ar parea! Considera acesti bani jucati la noroc si pierduti de dragul distractiei! Daca, totusi, castigi, nu te inflacara si nu continua sa joci, ridicand miza, caci vei avea soarta oricarui jucator de carti patimas – esecul final! Norocul e intamplator, calculul e sigur.
c.    In comert, nu investi niciodata mai mult de 50% din capital in marfuri! Pastreaza 50% din capital in rezerva si lucreaza numai cu cei deja investiti, facand eforturi pentru a-i inmulti! In situatii extraordinare, vei putea apela la rezerva baneasca.
d.    In orice plan de afacere, prevede o mica rezerva baneasca pentru situatii deosebite! Fii sigur ca vei cheltui-o intotdeauna sau aproape intotdeauna, desi sfatul meu e sa tii cu dintii de ea!
Avea dreptate mosul? Cei care ati trecut prin necazuri stiti cata dreptate avea.
Planul de afaceri scris este dublat de un plan personal de munca scris, intins pe ore, zile, saptamani, luni, ani. Multi intreprinzatori nu folosesc astfel de planuri si rau fac. Activitatea bine organizata este singura in masura sa asigure succesul. Exista mai multe sisteme de planificare personala. Cel mai bun sistem cred ca este sistemul de planificare decenal si anual, defalcat pe luni, saptamani, zile si ore. La fiecare sfarsit de luna, faci analiza muncii si-ti stabilesti sarcinile pe luna urmatoare. Nu te culci niciodata, cat de tarziu in noapte ar fi, fara a-ti controla planificarea si a-ti face planul de activitate pe ziua urmatoare. Nu-l faci oricum, ci strans, sa economisesti cat mai mult timp si bani, sa obtii maxim de eficienta in activitate. Daca, din motive independente de vointa ta, nu-ti indeplinesti anumite sarcini zilnice sau saptamanale, faci eforturi in timpul liber si le indeplinesti. Prin liber nu intelegem week-end, deoarece libera initiativa nu cunoaste sambata si duminica. Media zilnica de munca? Cea mai scazuta 10 ore, cea mai ridicata 16 ore. Multe persoane ar dori sa ajunga liberi intreprinzatori bogati si faimosi, dar nu inteleg sa renunte la trandavie, la cheltuirea inutila a timpului, banilor si energiei psihice. In conditiile economice precare din Romania, un liber intreprinzator cinstit nu-si poate permite sa lucreze numai cinci zile, ca functionarii, sa-si ia concedii prelungite, sa faca petreceri si deplasari de placere etc…Ironia sortii face ca personalul bugetar, sustinut financiar de sectorul particular, sa-si permita toate acestea. Pana cand, oare?

Sugestii de afaceri rentabile !
Service auto
Service auto – o afacere ce poate deveni repede profitabila
Servicii pentru autovehicule
Acest tip de afaceri sunt deosebit de rentabile, deoarece numarul automobilelor a crescut in Romania de circa patru ori, in 20 de ani (avem cca trei milioane de autoturisme inregistrate). Clientela nu lipseste si ramane fidela, atunci cand sunteti patroni si meseriasi priceputi si seriosi.
1.    Service auto
Cum spuneam,aceste afaceri sunt foarte rentabile, din considerentul pe care l-am scris mai sus. Va dau un exemplu:un domn din Medias, maistru mecanic, a depasit de mult timp varsta de pensionare. Este insa atat de solicitat de clientela stabila, incat glumeste, spunand ca este condamnat la munca pe viata. Investitia in acest domeniu variaza functie de categoria de masini pe care vreti sa le reparati. Modelele vechi va solicita numai spatiu si cateva scule. Modelele noi, sofisticate, va cer aparatura de testare electronica. Daca va atrage aceasta afacere, nu trebuie sa fiti specialist in mecanica auto, e suficient sa aveti banii pentru utilarea unui service auto si sa angajati mesteri priceputi,plus studiul catorva sfaturi dupa cum urmeaza:
a.    Perspectivele de castig
Sansele de castig depind, in mod hotarator, de amplasarea service-ului si de calitatea managementului, precum si de competenta maistrului. Fata de service-urile bazate pe contractele comerciale ale producatorilor de autoturisme, service-ul dumneavoastra trebuie sa fie o alternativa calitativa, superioara din punctul de vedere al tarifelor si favorabila clientilor.
b.    Amplasarea
O premisa a succesului service-ului este amplasarea acestuia. Amplasamentul ales trebuie sa aiba in vedere confortul clientilor. Cercetarea pietei demonstreaza ca, in ciuda mobilitatii automobilistilor, amplasarea poate determina, singura, pana la 50% din diferentele de profit. De aceea, merita sa fie cautat un amplasament cat mai favorabil. Criteriul principal este fluxul de automobile. Cu cat strada este mai circulata, cu atat mai multi clienti vor apela la serviciile dvs. De asemenea, este important sa existe o buna legatura cu reteaua de transport public. Daca clientul nu doreste sa astepte finalizarea reparatiei, el trebuie sa aiba posibilitatea de a ajunge la locul de munca sau acasa, fara nici un fel de dificultati  folosind transportul public. Experienta a demonstrat ca service-urile amplasate in apropierea centrelor comerciale obtin cele mai ridicate cifre de afaceri.
c.    Amenajarea halei
Aveti grija ca modul de amenajare a halei sa faciliteze vizionarea de catre client a reparatiilor ce se efectueaza. Clientul nu trebuie tinut in afara halei, cum se intampla in service-urile traditionale. Dimpotriva, el trebuie sa vada tot ce se petrece cu masina sa, aceasta inlaturandu-i temerile produse de eventualele experiente negative anterioare si dandu-i incredere in service-ul dumneavoastra. Instruiti-i pe angajatii dumneavoastra, sau pe seful service-ului (halei), sa explice clientului direct la autolift sau standurile de verificare, cum si de ce trebuie reparat autoturismul sau. Transparenta activitatii service-ului dumneavoastra trebuie asigurata si in detaliu. Este necesar ca service-ul sa aiba aspect agreabil, iar panourile publicitare si dispozitivele de verificare sa fie vizibile din salonul de asteptare. Faceti ca atentia fata de client sa iasa in evidenta si prin culorile in care este zugravit service-ul. Pentru interior alegeti culori luminoase, atragatoare.
d.    Salonul de asteptare
Unul din principalele dumneavoastra argumente trebuie sa-l constituie rapiditatea serviciilor oferite. Numerosi clienti doresc sa astepte pana la finalizarea reparatiilor. Asigurati-le o sedere cat mai placuta. Amenajati sala de asteptare cat mai confortabil si cu vedere spre bancurile de lucru din hala. Una sau doua mese cu trei pana la sase scaune sunt suficiente. Oferiti clientilor spre lectura seturi de reviste. In plus, un automat de cafea sau de bauturi se dovedesc extrem de binevenite. Aveti grija ca mecanicii, cu hainele lor murdare, sa nu intre, in timpul pauzelor, in salonul destinat clientilor, intrucat aceasta ar dauna bunei impresii pe care trebuie sa o faca afacerea dumneavoastra.
e.    Maistrul si mecanicii
Maistrul auto nu executa direct reparatii. In schimb, el are numeroase alte atributii: primeste clientii, le testeaza masinile, le explica reparatiile ce se efectueaza, angajeaza mecanicii si are grija de aprovizionarea cu piese de schimb. Amabilitatea, solicitudinea, priceperea maistrului sunt esentiale pentru atragerea si permanentizarea clientilor. Gasirea unui maistru bun are, deci, o importanta mare! Maistrii priceputi, mai varstnici, ocupa, aproape intotdeauna, functia de sef de echipa si nu isi schimba prea usor activitatea; pentru ei conteaza, in primul rand, siguranta locului de munca.
La angajarea mecanicilor trebuie avut in vedere faptul ca la un service auto se executa in general reparatii relativ simple. De aceea, nu aveti neaparata nevoie de muncitori calificati, ci se pot folosi si muncitori care se califica la locul de munca. Important este ca maistrul sa-si indeplineasca riguros sarcinile de control, pentru a garanta efectuarea lucrarilor de calitate.
f.     Orarul de functionare
Majoritatea service-urilor lucreaza de luni pana vineri, intre orele 8-16,30, iar sambata pana la ora 13 sau 14. Fixarea unui orar prelungit este profitabila. In acest caz, clientul isi poate ridica masina chiar si dupa inchiderea biroului sau poate sa o aduca sambata la reparat, ceea ce nu este posibil in multe cazuri.
g.    Tarifele
Service-ul dumneavoastra ar trebui sa atraga clientii nu numai prin tarife, ci si prin calitatea reparatiilor si modul de servire a acestora. Garantia stabilitatii trarifelor face de asemenea ca service-ul dumneavoastra sa fie preferat din acest punct de vedere. Clientul stie exact, inainte de reparatie, cat trebuie sa plateasca.
Cifra de afaceri (vanzarile)
10 clienti / zi x 65 euro incasari / client x 300 zile / an = 195000 euro !
Vedeti ca poate fi rentabil? Cum de stiu ca aceasta afacere este foarte rentabila? Pai, ati nimerit dumneavoastra un singur service auto care nu era aglomerat si v-a facut reparatia pe loc? Asa ceva se intalneste foarte rar. Service-urile sunt atat de aglomerate, incat va programeaza sau va amana mai mult timp. Aceasta inseamna ca avem un numar destul de mic de service-uri fata de numarul autoturismelor in circulatie.
Succes, amatorilor de aceasta afacere!

Postări populare de pe acest blog

Vrei sa lucrezi pentru Masaroli? Citește mai întâi sa te angajezi și apoi mai gândește-te!

Fostul Eurotrasporti actualul Mesaroli. După o perioadă lungă în care am lucrat la o altă firmă italiană pe 2100€ lejer ma mâncat ca pe maimuță să merg la 2700€ pe lună ,am primit o recomandare de la un coleg să mă angajez la Mesaroli că se plătește mai bine și camioanele sunt bune din punct de vedere tehnic și igienic, într-adevăr nimic de reproșat! Am discutat la telefon cu Zjeliko salariul și perioada de lucru , am întrebat dacă se lucrează la program, dacă sunt probleme cu plățile pentru parcări având în vedere că se lucrează 90% pe Anglia, a răspuns pozitiv la toate întrebările mele, am plecat plecat liniștit se acasă către Verona bineînțeles drumul plătit de mine că la angajare nu decontează. Prima zi la firmă am fost testat de un angajat ce se ocupă de parcul de camioane pe nume Dusan. Am condus pe străzile din Trevenzuolo, am băgat la rampă, am cuplat/decupat , am învățat cum se lucrează cu FlottaWeb-ul, am arătat de ce sunt în stare , mi-a explicat să merg cât mai eco

Motivatie, idealuri si conceptii fundamentale de viata!

Piramida nevoilor umane – de Abraham Maslow Succesul se invata! – capitolul unsprezece Motivatie, idealuri si conceptii fundamentale de viata! MOTTO: “ O motivatie corecta este mai puternica decat forta! “ I.    Oamenii sunt fiinte deosebit de complexe, imposibil de redus la formule astrologice, gematrice sau de alt fel. Daca-i studiem, nu se poate sa nu ne mire marea varietate de raspunsuri ale acestora la diversi stimuli materiali sau spirituali. De exemplu, o fata frumoasa care trece pe strada determina un baiat sa intoarca capul dupa ea. De ce? In acelasi timp, un altul trece pe langa ea total nepasator. De ce? Si un alt exemplu.Un om ofera o suma de bani la doi adolescenti, sa-i taie o gramada de lemne. Unul ridica din umeri si pleaca. Celalalt executa incantat sarcina. De ce aceasta deosebire? Motivatia ne raspunde la astfel de intrebari, fapt pentru care a intrat in limbajul uzual, sub diferite forme: Ce motiv a avut sa faca cutare lucru? De ce nu

Italia: salariile neplătite și modalitățile de recuperare a banilor datorați de către angajator

Am văzut și auzit cu toții, din păcate, de când suntem în Italia, multe cazuri de neplată a salariului. Ceea ce nu am văzut, sau, nu ni s-a adus la cunoștință multora dintre noi, este modalitatea de a recupera salariile neplătite și pașii de urmat în aceste cazuri, mulți renunțând sau pierzând chiar și mii de euro, neștiind ce se poate face sau fiind foarte pesimiști în această privință. ATENȚIE: Dacă nu se ia nici o măsură pentru a recupera salariile datorate de angajator în timp de 5 ani, datoria se prescrie, angajatul sau fostul angajat nemaiavând dreptul sau posibilitatea de a recupera banii. În primul rând, în caz de întârziere a plății salariului,  angajatul trebuie să refuze semnarea oricărui document sau ”busta paga”  care ar putea confirma plata salariului neprimit de la angajator. În alternativă, pentru a obține o probă validă că salariul nu a fost plătit, e de ajuns să scrieți pe ”busta paga” următoarele cuvinte:  ”per ricevuta e presa visione”  și să vă puneți semnătu