Numită de credincioşi „Sfânta de la Floreşti“, icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Floreşti este descrisă în cartea „Sfintele icoane făcătoare de minuni din România“ a vrednicului de pomenire arhimandrit Ioanichie Bălan ca fiind, la acea dată, singura icoană făcătoare de minuni din judeţul Vaslui şi Episcopia Huşilor.
Printre multele binefaceri pe care le-a revărsat, de-a lungul veacurilor, peste credincioşii care au venit să i se închine şi să ceară ajutor, icoana făcătoare de minuni de la Floreşti este cunoscută şi pentru faptul că este de mare ajutor în vreme de secetă.
„Multe minuni s-au petrecut prin mijlocirea Maicii Domnului. În vreme de secetă, preoţi de la parohii din Vaslui şi judeţele învecinate vin să ceară icoana făcătoare de minuni de la Floreşti pentru a face slujbe în satele respective, cerând de la Dumnezeu să binecuvânteze câmpurile cu ploaie binefăcătoare. De fiecare dată după ce a fost scoasă în sate şi s-au făcut slujbe, ploaia a venit“, a spus duhovnicul Mănăstirii Floreşti, arhimandritul Iezechiel Ariton.
Una dintre cele mai frumoase realizări arhitecturale din Eparhia Huşilor
Începuturile actualei Mănăstiri Floreşti s-ar afla, după tradiţie, în timpul domniei voievodului Ştefan cel Mare (aproximativ 1480), pe vatra veche a satului Floreşti, la cca. 4 km nord de amplasamentul actual. Mănăstirea şi-a luat numele de la schitul construit de către monahia Florentina (Floarea), pe apa Simila (Smilna), a cărui biserică de lemn, cu hramul „Sf. Nicolae“, a coexistat un timp cu biserica de zid „Sf. Ilie“ a mănăstirii, după cum reiese dintr-un document emis de domnul Ştefan Tomşa, la 25 aprilie 1612.
Situat la 30 de kilometri de Vaslui, ansamblul actual al Mănăstirii Floreşti (Biserica „Sf. Ilie“, turnul-clopotniţă, palatul egumenesc şi zidul de incintă) este una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii ecleziastice din eparhia Huşilor, construit în sec. XVI-XIX, în stil romantic. Aşezământul a fost înfiinţat în anul 1590, de către vornicul Ţării de Sus, Cârstea Ghenovici, şi jupâneasa sa, Anghelina. În anul 1686, Gavriliţă Costache, vornicul Ţării de Jos, nepot al lui Cârstea Ghenovici, începe o nouă construcţie, dar murind, aceasta este terminată, în anul 1694, de fiii săi, Vasile Costache, vornicul cel mare, Antioh Jora, hatmanul, şi Lupu Costache, vel-vistiernicul, la 20 iulie, precum arată pisania bisericii. Cutremurele din anii 1738 şi 1802 au afectat greu construcţia şi vrednicul de pomenire mitropolit Veniamin Costachi este nevoit să o închine Mănăstirii Esfigmenou din Muntele Athos. Arhimandritul Nil (1843-1863), egumenul grec al acestei mănăstiri, joacă un rol extrem de important în viaţa aşezământului monahal, întrucât începe construcţia marii biserici, a palatului egumenesc şi a clopotniţei, monumente reprezentative de artă şi arhitectură bisericească pentru judeţul Vaslui. După secularizarea averilor bisericeşti, în anul 1893, Biserica „Sfântul Ilie“ a fost declarată biserică de mir, iar palatul stăreţiei a fost preluat, în 1980, de Ministerul de Interne, fiind instalat în el Spitalul rural Floreşti. Din 1991, mănăstirea a fost reînfiinţată şi au început ample lucrări de consolidare şi de restaurare, lucrări ce se desfăşoară şi astăzi, cu mare greutate, din cauza lipsei fondurilor.