Articol principal: cultura României.
România are o cultură unică datorită așezării sale geografice și a evoluției istorice distincte.[305] Este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele.[306] Identitatea românească a fost formată pe un substrat din amestecul elementelor dacice și romane, cu multe alte influențe.[307]Cultura de tip folcloric din spațiul românesc funcționează în cea mai mare parte ca sinteză a elementelor împrumutate de la alte populații, originalitatea ei constând în modul de îmbinare și selectarea acestora.[308] În antichitate și în evul mediu, cele mai importante influențe au fost din partea popoarelor slave care au migrat în spațiul carpato-dunărean și care s-au format în vecinătatea ei — Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia —, din partea grecilor din Imperiul Bizantin și mai apoi, sub protecție turcă, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum și de la germanii care trăiesc în Transilvania.[309] Cultura modernă română a apărut și s-a dezvoltat în aproximativ ultimii 250 ani sub o puternică influență din partea culturilor din vestul Europei, în special cea franceză[310] și cea germană.[311][312][313] În plus, sub influența tradiției bizantine și slavone, românii sunt, de asemenea, singurul popor majoritar creștin ortodox dintre popoarele latine.[314][315]
Umanismul a apărut în Moldova în secolul al XVII-lea venit, în general, pe filieră poloneză.[316] Cel mai important reprezentant al său, Miron Costin, a scris o cronică a istoriei Moldovei.[317][318] Alți umaniști au fost Dimitrie Cantemir[319] și Constantin Brâncoveanu.[320] Principalii reprezentanți ai iluminismului au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu și Dinicu Golescu.[321] Unirea Principatelor Române din 1859 a dat un impuls deosebit societății și culturii românești.[322] Pe baza unor înalte școli deja existente au fost întemeiate universități la Iași[323] și la București,[324] iar numărul de instituții culturale și științifice a crescut semnificativ.[325] Un mare impact în literatura română l-a avut cercul literar Junimea, fondat de un grup de personalități în jurul criticului literar Titu Maiorescu, în 1863.[326] Acesta a tipărit revista Convorbiri literare, unde au publicat, printre alții, Mihai Eminescu, poetul național al României, Ion Creangă, Vasile Alecsandri și Ion Luca Caragiale, cel mai important dramaturg român.[326][327] În aceeași perioadă, Nicolae Grigorescu a fost unul dintre fondatorii picturii române moderne.[328]
Poezia interbelică va ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană. Cei mai însemnați poeți din această perioadă sunt: George Bacovia,[331] Tudor Arghezi și Ion Barbu.[332] De asemenea, Tristan Tzara, unul dintre fondatorii mișcării dadaiste, era originar din România.[333] De asemenea, în timpul acestei epoci s-au ivit și în filozofia română figuri ca Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu și Vasile Conta.[322] În domeniul istoriei, perioada a fost dominată de marele erudit Nicolae Iorga.[322]
După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist a introdus o cenzură aspră și a folosit cultura ca pe un mijloc de control și subordonare a poporului. Libertatea de exprimare a fost constant restricționată pe diverse căi. În această perioadă, personalități dintre cele mai reprezentative au fost: scriitorii Marin Preda, Nicolae Breban, poeții Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum și criticii literari Nicolae Manolescu și Eugen Simion.[334] O altă consecință a atitudinii comuniste față de elite, în general, a fost apariția, pentru prima dată in istoria României, a unei diaspore adevărate incluzând mari personalități ale vieții științifice și culturale: George Emil Palade(laureat al Premiului Nobel în Biologie); Mircea Eliade, renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu, dramaturg al absurdului și Emil Cioran.[313] Alți membri al diasporei, au fost Sergiu Celibidache și Ionel Perlea, renumiți dirijori.