Cooperativele, soluţia relansării agriculturii româneşti.

Cooperativele, soluţia relansării agriculturii româneşti. Conceptul nu este apreciat de cultivatorul român, deşi este susţinut de UE

Conceputul de cooperativă agricolă poate stârni amintiri dureroase în rândul românilor, din cauza perioadei comuniste. Însă specialiştii străini susţin că aceasta poate fi cea mai bună soluţie pentru relansarea agriculturii româneşti, în contextul în care mai mult de jumătate din terenul arabil din România este lucrat de ferme mici, sub zece hectare.
În contextul ameninţării unei foamete globale, terenurile agricole rămân la mare căutare, iar România este unul dintre principalii ofertanţi de pe piaţa europeană. Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană avertizează că producţia de hrană la nivel mondial trebuie să se majoreze cu 70%, în următorii 35 ani, pentru a susţine nevoile unei populaţii în creştere. Însă dacă marii investitori internaţionali pot trece peste lipsa tehnologizării terenurilor arabile de la noi, aceştia nu pot neglija suprafeţele mici şi nu au răbdare să achiziţioneze câteva hectare de la mai mulţi proprietari.
„Terenurile agricole sunt la mare căutare, însă ideal ar fi ca acestea să nu fie întrerupte, parcelate. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care nu intră investitori mari în România, deoarece nu mai sunt loturi cu suprafeţe mari”, declară pentru IMOPEDIA.ro Dr. Jörg Thalmann, specialist imobiliar de origine română.
Peştii nu pot supravieţui singuri, aşa că se adună în bancuri
Investitorii români mici şi mijlocii au realizat potenţialul acestui segment, iar stimulaţi de preţul mic al terenului arabil, au intrat în afaceri. Însă, ca şi ţăranul de rând, au aflat pe propria piele că nu este uşor pentru un producător agricol să răzbească în piaţă, mai ales într-o ţară unde speculanţii fac legea.
„A existat aceeaşi situaţie în Austria şi există în continuare – nici nu cred că există ferme mari aici, majoritatea fiind producători mici şi mijlocii. Aceştia şi-au unit puterile, s-au asociat şi au colaborat, urmând exemplul peştilor, care nu pot supravieţui singuri, aşa că se adună în bancuri. Astfel că nu au mai vândut produsele obţinute de pe zece hectare, ci de pe 1.000 hectare (în cazul cooperativelor cu 100 membri). Drept urmare, au reuşit astfel să coboare preţul final şi au putut fi competitivi”, afirmă Christian Nowotny, expert şi trainer imobiliar.
Cooperativa agricolă necesită minimum cinci membri, persoane fizice sau juridice, având scopul de a promova interesele economice ale acestora. Uniunea Europeană susţine şi promovează acest concept, iar legea cooperativelor agricole a intrat în vigoare încă din 2005. Cu toate acestea, o astfel de formă de asociere este în general agreată de producătorii tineri, mai ales de cei care au revenit în România după ani de lucru peste hotare. Din lipsă de informare, cei mai mulţi ţărani sunt reticenţi în a forma astfel de asociaţii, asociind termenul cu înstrăinare sau expropriere. Numeroşi producători aşteaptă soluţii din alte părţi, lamentându-se că nu sunt ajutaţi de stat, deşi cooperativele agricole beneficiază de anumite subvenţii şi scutiri de taxe şi impozite.
„Întotdeauna am susţinut că salvarea nu trebuie să vină din partea statului, omul de rând trebuie să aibă planul lui de lucru, să îşi stabilească exact ce trebuie să facă. Un producător mic, cu o fermă sub 10 hectare, trebuie să producă în aşa fel încât să fie rentabil să vândă pe plan local şi, de ce nu, chiar pe piaţa externă. Ideea de cooperativă era extrem de eficientă, dar cea aplicată în perioada interbelică, nu după modelul comunist”, arată Dr. Thalmann.
Managementul resurselor, un capitol la care au mai greşit şi alţii înaintea noastră
Avantajele unei cooperative agricole sunt incontestabile – suprafaţa de cultivare creşte odată cu numărul membrilor, scad semnificativ costurile de producţie, se pot crea puncte de desfacere directă a propriilor produse, astfel încât intermediarii pot fi excluşi. Însă în România, aceste beneficii pălesc în faţa dorinţei de a fi propriul stăpân al utilajelor, fiind mai puternic dezideratul de a fi singurul destinatar al profitului.
„În multe ţări europene, s-a făcut aceeaşi greşeală: fiecare fermier voia să aibă propriile maşinării, astfel că investeau sume uriaşe în piese pe care le foloseau numai două-trei săptămâni/an. Utilajele agricole sunt costisitoare, astfel că reprezintă una dintre cele mai neinspirate investiţii. Din nou, este mult mai rentabil să faci parte dintr-o cooperativă, să cumperi maşinării împreună cu alţii şi să le foloseşti prin rotaţie, ba chiar să le şi închiriezi”, explică pentru IMOPEDIA.ro Christian Nowotny.
„Micro-întreprinzătorii agricoli au alternativa de a fuziona parcelele de teren în exploataţii agricole mai mari, pentru a putea accesa mai uşor produse bancare de finanţare şi alte oportunităţi oferite de economia de piaţă”, întărește Sorin Mititelu, Director Managementul Segmentelor Retail BCR.
Deocamdată, investitorii străini sau românii care au lucrat prin alte ţări par a fi singurii care înţeleg potenţialul segmentului agricol. Aceştia privesc imaginea de ansamblu, o afacere pe termen lung, nu una din care profitul începe să apară din primul an. Dar în condiţiile în care mai mult de jumătate din terenul arabil este lucrat de producători mici, iar potenţialul agricol autohton ar putea reprezenta asul din mâneca economiei româneşti, cooperativele agricole ar merita o analiză mai atentă din partea micilor oameni de afaceri din domeniu.