Articol principal: România la Jocurile Olimpice.
Prima participare a României al Jocurile Olimpice a fost în 1900
când a participat doar cu un singur sportiv. Mai apoi, delegația
României a fost prezentă la toate edițiile Jocurilor Olimpice începând
cu anul 1924, excepție făcând două ediții de vară, cele din 1932 și 1948
și una de iarnă, cea din 1960. România are un palmares de 292 de
medalii (din care 86 de aur, 89 de argint și 117 de bronz)[391] câștigate de sportivi la Jocurile Olimpice de vară, de la prima ediție, Paris, 1924 până la ediția Beijing 2008.[382] Prima medalie olimpică, una de bronz, a fost câștigată la Paris în 1924 de către echipa de rugby. Ea a fost urmată de una de argint la cursele de cai la Olimpiada din Berlin din 1936.[381]
Primele titluri de campion mondial au fost câștigate în 1934 și 1936 la
sanie, în timp ce boxul românesc obținea primul titlu european în 1930
prin Lucian Popescu. În anii '50 s-au înregistrat succese notabile la tenis de masă feminin, tir, box, lupte și haltere.[381] Dintre sportivii din această perioadă pot fi amintiți Iosif Sîrbu și Iolanda Balaș. La caiac-canoe România s-a remarcat prin Ivan Patzaichin[392] iar la canotaj prin Elisabeta Lipă.[393]Gimnastica românească a avut un număr semnificativ de succese fapt pentru care România a devenit cunoscută în întreaga lume. Nadia Comaneci, prin performanțele sale răsunătoare consemnate de istoria sportului ca expresie a perfecțiunii este recunoscută peste ani de mișcarea olimpică ca sportiva secolului al XX-lea.[394]
La 2 mai 1910 se înființează grupare polisportiva „Tenis Club Roman” (TCR). Aceasta reunea mai multe discipline: sporturi atletice, canotaj, footbal-rugby (denumirea englezească a rugby-ului), fotbal, înot, patinaj, sporturi de iarnă, scrimă, tenis și tir. Culorile noului club erau alb si verde, iar numarul membrilor se apropia de 350. Jocul de rugby avea să apară în cadrul acestui club peste doi-trei ani, printre promotorii acestei discipline numărându-se Grigore Caracostea și Mircea Iconomu.[395] La fel cum s-a întâmplat și cu jocul de fotbal, primele noțiuni legate de rugby, precum și cele dintâi baloane de joc, au fost aduse la București de către tineri români care studiaseră la Paris. Acest proces s-a petrecut pe la începutul secolului al XX-lea.[396][397][398][399]
Jocul de baschet se răspândește în Europa la începutul secolului al XX-lea, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904, de la St. Louis. În 1932 se constituie Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.). România s-a aflat printre cele 8 țări membre fondatoare ale forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elveția și Portugalia. Din 1935 se dispută campionatele europene (la care a participat și o echipă din această țară). În România, primele demonstrații de baschet au fost efectuate în 1920. Până în 1923, baschetul se practica în special în liceele din capitală, organizându-se sporadic competiții interșcolare. Federația Română de Baschet și Volei ia ființă în 1931. Dintre performanțele României pe plan internațional menționăm clasarea de 3 ori pe locul IV la campionatele feminine europene (1964,1966, 1968) și de 2 ori pe locul V la cele masculine (1957,1967). În 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a României s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculină a ocupat locul IV.[400]
Cu Ion Țiriac și Ilie Năstase (ultimul fiind câștigătorul marelui premiu FILT în 1972 și 1973) România a fost de trei ori finalistă în Cupa Davis, fără însă a o câștiga vreodată.[381] Echipa masculină de handbal a câștigat 4 titluri mondiale.[401]
În România, scrima este rezultatul împletirii mânuirii armelor și activităților militare organizate cu influența străină pătrunsă prin intermediul războaielor și schimburilor economice și culturale, fiecare epoca aducându-și contribuția la scrima sportivă de astăzi. În perimetrul țării această activitate s-a aflat printre primele discipline sportive. Prima participare românească la un concurs internațional de scrimă are loc în 1910, în Franța, Mihai Savu ocupând locul I. În 1911, la Paris, românul Dinu Cesianu cucerește primul loc la un concurs internațional de spadă. În 1932, forul sportiv U.F.S.R. recunoște oficial Federația Română de Scrimă.[402]
Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări. Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Primul concurs organizat de atletism are loc în 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab.[403] La atletism, Gabriela Szabó a fost, de asemenea, de trei ori campioană mondială.[404]