Treceți la conținutul principal

Sorin Greu, Bog’Art: Sunt optimist, e posibil ca piaţa construcţiilor să-şi revină, dar categoric nu prea curând

Managerul care a ridicat clădirile de birouri ale Bucureştiului

Sorin Greu, Bog’Art: Sunt optimist, e posibil ca piaţa construcţiilor să-şi revină, dar categoric nu prea curând Vezi galeria foto Sorin Greu, directorul general al Bog’Art SRL: Clien­ţii nu mai acordă avansuri, astfel că firmele de construcţii trebuie să gă­sească o metodă de a finanţa parţial proiectul până încasează primii bani. Dacă nu ai susţinere financiară în spate, nu poţi rezista. Foto Octav Ganea
A pus umărul la o serie din cele mai importante clădiri de birouri din Bucureşti şi conduce de opt ani cel mai mare constructor român de proiecte civile şi industriale, cu afaceri de aproape 80 mil. euro. Cu toate acestea, prin "atoatecunoscătorul" Google nu găseşti nicio poză cu el. Sorin Greu, directorul general al Bog'Art SRL - afacere controlată de către Raul Doicescu -, vorbeşte într-un interviu pentru Business Construct despre provocările din piaţa construcţiilor, super-proiectele câştigate în ultimul an, dar şi despre planurile de viitor ale companiei.

Pe o piaţă în care proiectele imobiliare continuă să aibă densitatea oazelor în deşert, iar setea constructorilor este de nepotolit, Bog'Art SRL, firma-fanion a grupului cu acelaşi nume, a reuşit anul acesta să-şi adjudece cele mai importante contracte scoase la bătaie în Bucureşti, în special pe zona de birouri.
Întâlnirea cu Sorin Greu, 42 de ani, a avut loc la modernul sediu denumit Bog'Art Center din apropierea Parcului Cişmigiu, semn că celor de la Bog'Art le place nu doar să construiască imobile de sticlă pentru alţii, ci şi pentru propriul uz. În iarna acestui an, în acelaşi sediu Raul Doicescu afirma că "investitorii din piaţa construcţiilor nu sunt încurajaţi".
Cu toate acestea, pentru compania sa lucrurile nu au stat pe loc în acest an: Bog'Art a reuşit în ultimele luni să-şi adjudece câteva proiecte importante, cu o valoare cumulată de aproximativ 100 de milioane de euro, potrivit calculelor Business Construct, care să îi asigure de lucru chiar şi anul viitor.
"Astăzi piaţa este destul de variată, accepţi aproape tot ce îţi oferă"; "în această perioadă, e bine să te concentrezi pe ce ştii să faci cel mai bine"; "profitul e important, dar în acest moment nu este prioritatea numărul unu"; "piaţa construcţiilor civile şi industriale stă mai rău în prezent decât în 2009-2010. E posibil să-şi revină, dar categoric nu prea curând"; "dacă nu ai susţinere financiară în spate, nu poţi rezista".
Acestea sunt doar o serie dintre concluziile trase în urma discuţiei cu Sorin Greu, manager care lucrează încă de la finalizarea facultăţii în cadrul Bog'Art. El a fost mai întâi şef de şantier în cadrul firmei, după care director de producţie, director executiv, iar de opt ani este directorul general al Bog'Art SRL, fiind practic "mâna dreaptă" a lui Doicescu.
Totodată, el participă şi la managementul celorlalte firme din grup, cu afaceri estimate în 2012 la 120 mil. euro, în calitate de reprezentant al acţionarului majoritar.
Ce a făcut Bog'Art
Pentru început, ar trebui să lămurim premisele: ce a făcut Bog'Art în Capitală şi cum a schimbat imaginea oraşului în ultimii ani?
Dacă vii în Bucureşti cu avionul, noul terminal al Aeroportului Henri Coandă este un prim proiect al companiei - Bog'Art a realizat la această construcţie structura metalică şi anvelopa. În drumul spre oraş, după ce treci peste şosea­ua de centură, proiectul de birouri Platinum Business & Convention Center, dezvoltat de milionarul israelian Eyal Ofer, a fost ridicat tot de Bog'Art, care a realizat de altfel şi mai "celebrul" turn Cathedral Plaza din centrul oraşului, al aceluiaşi investitor.
Revenind în nord, pe drumul dinspre Otopeni spre Capitală, Bog'Art a realizat şi mallul Băneasa Shopping City al lui Gabriel Popoviciu, noua Ambasadă a Statelor Unite, aflată în imediata apropiere, parcul de afaceri Victoria Park, deţinut de Immofinanz "peste drum", iar când ajungi în Piaţa Presei dai cu ochii de turnurile City Gate pe care tot firma lui Doicescu, condusă de Sorin Greu, le-a realizat, dar şi de noul sediu al UniCredit, clădire care este de altfel în proprietatea Bog'Art.
Lista ar putea continua cu Charles de Gaulle Plaza, clădirea care şi-a lăsat puternic amprenta asupra zonei Aviatorilor, sau turnul "fantomă" Tower Center din Piaţa Victoriei, iar într-un rezumat, Raul Doicescu spunea că în cei 20 de ani de activitate compania sa a executat peste 1,5 milioane de metri pătraţi de construcţii în circa 500 de proiecte.
Cum a decurs anul 2012 pentru Bog'Art
Sorin Greu spune că a fost în principiu un an aproape similar cu 2011, însă a doua parte fost mai bună, în condiţiile în care compania pe care o conduce a câştigat mai multe proiecte.
Printre acestea se numără parcul de afaceri Floreasca Park, dezvoltat de compania Portland Trust, imobilul Green Gate, realizat de firma cehă S Group, precum şi două blocuri din ansamblurile rezidenţiale Edenia şi Optima ale dezvoltatorului Adama. Greu spune că nu poate preciza valoarea contractelor, din cauza clauzelor de confidenţialitate pe care acestea le conţin, dar estimează că portofoliul Bog'Art cuprinde în prezent lucrări de peste 100 de milioane de euro şi este format din circa 15 proiecte, atât mari, cât şi medii şi mici.
"Astăzi piaţa este destul de variată, accepţi aproape tot ce îţi oferă, iar noi avem flexibilitate şi ne adaptăm, mai ales că nu e ceva nou pentru noi: înainte de perioada explozivă a dezvoltărilor imo­biliare, respectiv a anilor 2005-2008, derulam foarte multe proiecte, iar în 2006 ajungeam la circa 40 de proiecte derulate în paralel. Ulterior, a urmat o perioadă, în 2007 şi 2008, în care predominau proiectele mari", afirmă Sorin Greu, făcând o radiografie succintă a ultimului deceniu din piaţa construcţiilor.
În contextul adjudecării unor noi contracte, directorul companiei spune că 2012 a fost un an mai bun pentru Bog'Art şi că aceste noi proiecte asigură continuitate în lucrări şi stabilitate inclusiv pentru anul viitor.
Piaţa construcţiilor, în general, a cunoscut un declin important după izbucnirea crizei, de circa 30-40%. Dacă în domeniul infrastructurii au existat câteva proiecte mari, finanţate din fonduri europene, care au mai resuscitat industria, în domeniul construcţi­ilor civile şi industriale puţini au fost investitorii care şi-au mai continuat proiectele sau au început unele noi. Iar în acest context, competiţia pentru contracte a fost acerbă anul acesta şi a venit în special din partea firmelor străine, explică Greu.
"Piaţa construcţiilor civile şi industriale stă mai rău în prezent decât în 2009-2010. În primii doi ani de criză, multe proiecte s-au făcut din inerţie fiind deja pornite încă din perioada de boom. Noi suntem optimişti, e posibil ca piaţa să-şi revină, dar categoric nu prea curând", spune executivul român.
Bog'Art SRL a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 325,3 milioane de lei (76,8 milioane de euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, iar pentru anul 2012 compania estimează un business de circa 80 de milioane de euro, "în uşoară creştere faţă de anul anterior, tocmai datorită noilor proiecte", explică directorul general al Bog'Art.
Rezidenţialul e mort
În cifra de afaceri a companiei Bog'Art SRL, construcţia de spaţii de birouri are cea mai importantă pondere, de aproximativ 70%, restul fiind construcţii de spaţii rezidenţiale, centre comerciale sau hale industriale.

Postări populare de pe acest blog

Vrei sa lucrezi pentru Masaroli? Citește mai întâi sa te angajezi și apoi mai gândește-te!

Fostul Eurotrasporti actualul Mesaroli. După o perioadă lungă în care am lucrat la o altă firmă italiană pe 2100€ lejer ma mâncat ca pe maimuță să merg la 2700€ pe lună ,am primit o recomandare de la un coleg să mă angajez la Mesaroli că se plătește mai bine și camioanele sunt bune din punct de vedere tehnic și igienic, într-adevăr nimic de reproșat! Am discutat la telefon cu Zjeliko salariul și perioada de lucru , am întrebat dacă se lucrează la program, dacă sunt probleme cu plățile pentru parcări având în vedere că se lucrează 90% pe Anglia, a răspuns pozitiv la toate întrebările mele, am plecat plecat liniștit se acasă către Verona bineînțeles drumul plătit de mine că la angajare nu decontează. Prima zi la firmă am fost testat de un angajat ce se ocupă de parcul de camioane pe nume Dusan. Am condus pe străzile din Trevenzuolo, am băgat la rampă, am cuplat/decupat , am învățat cum se lucrează cu FlottaWeb-ul, am arătat de ce sunt în stare , mi-a explicat să merg cât mai eco...

Urmează scăderi de prețuri la iPhone. Strategia adoptată de Apple, după scăderea masivă a vânzărilor

Veniturile generate de iPhone au scăzut în primul trimestru al anului cu 15%, fapt care a determinat Apple să-şi regândească strategia de preţ, cel puţin în unele ţări. Şeful companiei Tim Cook a remarcat că puterea dolarului american, în concordanţă cu scăderea altor monede, a făcut ca iPhone-ul să fie mai scump în anumite ţări. De aceea, Apple va analiza acest fenomen şi va reduce preţurile punctual pentru unele ţări. Pe fondul unei scăderi neobişnuite a vânzărilor de telefoane iPhone la finele lui 2018, în special în China, Apple a încercat marţi să îi convingă pe investitori că are şi alte motoare de creştere pentru viitor, precum serviciile de plăţi sau cele de streaming, informează AFP. Aşa cum a prevenit grupul american încă de la începutul lunii, cifra sa de afaceri pe ultimele trei luni ale anului trecut a scăzut cu 15%, până la 52 miliarde dolari, potrivit  Agerpres . În plus, profitul net a scăzut cu 0,5%, până la 20 de miliarde de dolari, o noutate în co...

Maduro ar vrea să trimită la Moscova un avion cu aur din rezerva țării. Kremlinul dezminte informația, pe care o consideră “fake news”

Parlamentul de la Caracas, controlat de opoziţie, a acuzat regimul preşedintelui socialist Nicolas Maduro de încercarea de a scoate din ţară şi a trimite în Rusia rezervele de aur ale Venezuelei. Informația apare într-o postare făcută pe contul Twitter al Legislativului venezuelean de către deputatul Jose Guerra, citat de portalul rusesc Lenta.ru, Deputatul venezuelean Jose Guerra, de profesie economist, care a lucrat mult timp la Banca Centrală a Venezuelei, a explicat că instituţia financiară este autorizată să efectueze tranzacţii cu aur, dar  “poporul trebuie să ştie ce fel de tranzacţie intenţionează să facă banca şi dacă aceasta este convenabilă pentru ţară”. Publicaţia “Novaia Gazeta” a informat anterior că, la 28 ianuarie, un Boeing 777 al companiei ruse Nordwind Airlines a decolat din Moscova cu destinaţia Caracas fără pasageri la bord. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzaţiile formulate de deputatul Jose Guerra că Moscova ar...