Treceți la conținutul principal

Sistemele de încălzire în pardoseală câştigă constant noi adepţi datorită avantajelor considerabile

  Autor: IMOPEDIA.ro
Numărul românilor care se orientează către sistemele de încălzire prin pardoseală creşte de la an la an, deşi cei mai mulţi clienţi sunt cei care îşi construiesc o casă, nu cei care îşi cumpără un apartament. Avantajele faţă de sistemele tradiţionale sunt numeroase – temperatura este constantă, deci creşte gradul de confort, consumul de energie este redus cu până la 20%, în timp ce camera arată mai bine, mai spaţioasă, clasicele calorifere dispărând din peisaj.
Sistemele de încălzire prin pardosealăÎncălzirea prin pardoseală este o metodă prin care se amplasează sistemul de încălzire imediat sub nivelul podelei, iar astfel căldura se degajă relativ uniform la nivelul camerei. Aceste sisteme câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi şi în România, deoarece sunt estetice şi confortabile, economice, relativ uşor de instalat şi întreţinut. Însă această metodă de încălzire nu este deloc nouă, sisteme similare existând încă din antichitate, în special în China, Egipt şi Roma, în casele marilor nobili. Încă de pe atunci se amenajau canale speciale sub pardoseli, acestea fiind încălzite cu ajutorul focului.
„Principalul avantaj al oricărui sistem de încălzire prin pardoseală este gradul ridicat de confort termic al corpului omenesc. Fiecare sistem de încălzire are o curbă specifică, iar studiile arată că cea a sistemului de încălzire prin pardoseală este cea mai apropiată de curba termică ideală a corpului omenesc. Mai mult, acestea sunt folosite de mii de ani, astfel că sunt testate pe o perioadă îndelungată”, subliniază Dana Rulea, general manager Amass.
„Într-adevăr, sistemele de încălzire prin pardoseală au o suită de avantaje, cel mai important fiind legat de confort. Dar există câteva dezavantaje însemnate, în special din punct de vedere financiar – costurile de investiţie sunt ridicate, iar în caz de avarie, intervenţiile sunt mai costisitoare. Mai mult, în funcţie de zona în care este amplasată locuinţa, ţinând cont de clima specifică de la noi, este foarte posibil ca sistemul de încălzire prin pardoseală să nu poată asigura necesarul de energie termică, astfel că se va impune folosirea unui sistem complementar, de dimensiuni reduse”, atenţionează ing. Bogdan Georgescu, managing partner Cross Projects.
Sistemul de încălzire prin pardoseală este mai eficient decât cel clasic, cu radiatoare montate pe pereţi
Sistem electricClasicele calorifere montate pe pereţi nu degajă căldură şi la sol, ci de la circa un metru deasupra podelei. Aerul cald se ridică spre tavan, după care coboară şi revine sub formă de aer rece la nivelul picioarelor.
„Deşi investiţia iniţială este mai mare în cazul unui sistem de încălzire prin pardoseală faţă de unul clasic, cu radiatoare, costurile în exploatare sunt mai mici, confortul este sporit, aportul termic este mai bun şi, nu în ultimul rând, este mai mult spaţiu, aspectul estetic fiind îmbunătăţit”, arată Cristina Șelaru, manager punct de lucru Bucureşti în cadrul LK Systems (RO).
În schimb, în cazul încălzirii prin pardoseală, căldura porneşte uniform de la nivelul solului, încălzind treptat aerul din cameră, iar mişcarea aerului (implicit a prafului) în cameră este mult mai redusă. Mai mult, un astfel de sistem nu presupune costuri de întreţinere, nu are nevoie de revizii tehnice sau de înlocuiri de piese.
„Încălzirea prin pardoseală are un consum mai mic decât sistemele tradiţionale cu radiator. Necesarul termic al unei încăperi cu încălzire în pardoseală este mai mic decât necesarul termic cu radiatoare, astfel că se face o economie de energie de circa 20%”, subliniază reprezentantul Amass.
Încălzirea prin pardoseală se realizează în două moduri:
  • Încălzire cu apă – ţevi montate sub pardoseală, care preiau apa caldă a sistemului de încălzire centrală  
  • Încălzire electrică – cabluri electrice speciale montate în pardoseală 
Sistemul de încălzire electrică nu necesită mentenanţă
Sistem electric„Sistemul de încălzire electrică este mai avantajos decât cel cu apă. Există o diferenţă de preţ de investiţie, sistemul electric fiind mai ieftin. Mai mult, există şi un aspect estetic – în cazul sistemelor cu apă, trebuie înălţată pardoseala cu 10-15 cm şi există nevoie de spaţiu de depozitare pentru centrală. De asemenea, sistemul electric este mai ecologic, dar şi mai sigur – în general, sistemele electrice sunt mult mai sigure decât cele cu gaz. Nu în ultimul rând, în cazul sistemelor electrice nu sunt costuri de întreţinere”, explică oficialul Amass.
Sistemele de încălzire prin pardoseală sunt automatizate – se pot opri de la distanţă, pot fi programate, setările sunt multiple, ceea ce micşorează consumul oricărei instalaţii, astfel că sunt o opţiune demnă de luat în calcul şi pentru locuinţele de vacanţă. De asemenea, sistemele electrice nu trebuie să fie neapărat rigide. Există şi sisteme care se pun direct sub parchet, pot fi luate de către proprietar şi montate într-o altă locuinţă, dar acestea sunt mai scumpe cu circa 30%.
Sistemele de încălzire cu apă sunt mai eficiente la suprafeţe mari
„În general, sistemele de încălzire prin pardoseală cu apă caldă se montează mai mult la case decât la apartamente. Cele mai vândute sisteme sunt cele înglobate în şapă, astfel că majoritatea clienţilor sunt cei care îşi construiesc o casă, mai puţin cei care au deja o locuinţă. Aceste sisteme sunt mai eficiente la suprafeţe mari, au un randament termic mai bun, deşi sunt comparabile ca preţ cu sistemele electrice. Mai mult, pot funcţiona cu orice sursă de încălzire (centrală pe gaz sau lemne etc.), proprietarul nu depinde de curentul electric”, lămureşte reprezentantul LK Systems.
Atunci când este montat un sistem de încălzire prin pardoseală, trebuiesc cunoscute foarte bine toate detaliile locuinţei, deoarece sistemul trebuie proiectat. Sistemele cu apă se personalizează, se analizează numeroşi factori, astfel că trebuie respectat proiectul, nu trebuie schimbate amănuntele. Se iau în calcul suprafaţa, temperatura ambientală dorită, tipul de pardoseală (gresie, mochetă), mărimea ferestrelor şi altele, după care se generează computerizat structura sistemului. Acesta poate fi montat chiar şi de către proprietar, care în acest caz primeşte toate datele tehnice, inclusiv proiectul.

Postări populare de pe acest blog

Vrei sa lucrezi pentru Masaroli? Citește mai întâi sa te angajezi și apoi mai gândește-te!

Fostul Eurotrasporti actualul Mesaroli. După o perioadă lungă în care am lucrat la o altă firmă italiană pe 2100€ lejer ma mâncat ca pe maimuță să merg la 2700€ pe lună ,am primit o recomandare de la un coleg să mă angajez la Mesaroli că se plătește mai bine și camioanele sunt bune din punct de vedere tehnic și igienic, într-adevăr nimic de reproșat! Am discutat la telefon cu Zjeliko salariul și perioada de lucru , am întrebat dacă se lucrează la program, dacă sunt probleme cu plățile pentru parcări având în vedere că se lucrează 90% pe Anglia, a răspuns pozitiv la toate întrebările mele, am plecat plecat liniștit se acasă către Verona bineînțeles drumul plătit de mine că la angajare nu decontează. Prima zi la firmă am fost testat de un angajat ce se ocupă de parcul de camioane pe nume Dusan. Am condus pe străzile din Trevenzuolo, am băgat la rampă, am cuplat/decupat , am învățat cum se lucrează cu FlottaWeb-ul, am arătat de ce sunt în stare , mi-a explicat să merg cât mai eco...

Urmează scăderi de prețuri la iPhone. Strategia adoptată de Apple, după scăderea masivă a vânzărilor

Veniturile generate de iPhone au scăzut în primul trimestru al anului cu 15%, fapt care a determinat Apple să-şi regândească strategia de preţ, cel puţin în unele ţări. Şeful companiei Tim Cook a remarcat că puterea dolarului american, în concordanţă cu scăderea altor monede, a făcut ca iPhone-ul să fie mai scump în anumite ţări. De aceea, Apple va analiza acest fenomen şi va reduce preţurile punctual pentru unele ţări. Pe fondul unei scăderi neobişnuite a vânzărilor de telefoane iPhone la finele lui 2018, în special în China, Apple a încercat marţi să îi convingă pe investitori că are şi alte motoare de creştere pentru viitor, precum serviciile de plăţi sau cele de streaming, informează AFP. Aşa cum a prevenit grupul american încă de la începutul lunii, cifra sa de afaceri pe ultimele trei luni ale anului trecut a scăzut cu 15%, până la 52 miliarde dolari, potrivit  Agerpres . În plus, profitul net a scăzut cu 0,5%, până la 20 de miliarde de dolari, o noutate în co...

Maduro ar vrea să trimită la Moscova un avion cu aur din rezerva țării. Kremlinul dezminte informația, pe care o consideră “fake news”

Parlamentul de la Caracas, controlat de opoziţie, a acuzat regimul preşedintelui socialist Nicolas Maduro de încercarea de a scoate din ţară şi a trimite în Rusia rezervele de aur ale Venezuelei. Informația apare într-o postare făcută pe contul Twitter al Legislativului venezuelean de către deputatul Jose Guerra, citat de portalul rusesc Lenta.ru, Deputatul venezuelean Jose Guerra, de profesie economist, care a lucrat mult timp la Banca Centrală a Venezuelei, a explicat că instituţia financiară este autorizată să efectueze tranzacţii cu aur, dar  “poporul trebuie să ştie ce fel de tranzacţie intenţionează să facă banca şi dacă aceasta este convenabilă pentru ţară”. Publicaţia “Novaia Gazeta” a informat anterior că, la 28 ianuarie, un Boeing 777 al companiei ruse Nordwind Airlines a decolat din Moscova cu destinaţia Caracas fără pasageri la bord. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzaţiile formulate de deputatul Jose Guerra că Moscova ar...