Treceți la conținutul principal

Record bancar: creditele în lei au condiţii la fel de bune ca şi cele în euro


Creditele de nevoi personale, preferatele anilor dinaintea crizei, au fost catalogate drept nocive şi intolerabile de către Banca Naţională a României. Produsele în sine nu au fost scoase de pe piaţă, dar condiţiile în care pot fi accesate sunt atât de dure, încât prea puţini se mai pot atinge de ele. Nici măcar în condiţiile în care s-a marcat un nou record: dobânzile au scăzut atât de mult, încât creditul de consum în lei, fără ipotecă, a ajuns la nivelul împrumutului omolog în euro.
Sursa: finantistii.roStrategia BNR de schimbare a politicii monetare a acţionat pe două planuri: în primul rând, creditarea în euro a fost puternic descurajată. În al doilea rând, condiţiile de acordare ale creditelor de nevoi personale s-au înăsprit atât de puternic, încât puţini ar mai putea să le acceseze. Perioada de creditare s-a redus de la 20 la cinci ani, iar garanţiile necesare se ridică până la 130% din suma solicitată. Totuşi, în acest caz, creditele de consum în lei, fără ipotecă, au rămas mai scumpe cu până la două puncte procentuale faţă de împrumuturile în euro. La finalul lunii iulie însă, DAE medie pentru creditele de consum este de 17,80%, atât pentru lei, cât şi pentru euro.
Pe parcursul primului semestru însă, campaniile promoţionale şi reducerile dobânzii de politică monetară realizate de BNR au făcut ca nivelul costului aferent creditelor în lei să scadă simţitor. În acelaşi timp, creditele în euro nu au mai beneficiat de aceeaşi popularitate ca în anii trecuţi, cel puţin în ofertele băncilor. Multe instituţii de credit chiar au renunţat la varianta creditelor de consum în valută, păstrând în ofertă doar opţiunea de finanţare în lei a nevoilor personale”, arată specialiştii Conso.ro.
Este pentru prima oară când creditele în lei devin cel puţin la fel de avantajoase ca şi cele în euro la nivel de medie, oferind astfel un avantaj net clienţilor. Dacă în trecut, diferenţa de costuri nu compensa cu lipsa riscului valutar, acum clienţii pot înclina balanţa către un credit în lei, fără ca nivelul ratelor lunare să fie mai mare decât daca ar fi mers pe varianta euro

Postări populare de pe acest blog

Vrei sa lucrezi pentru Masaroli? Citește mai întâi sa te angajezi și apoi mai gândește-te!

Fostul Eurotrasporti actualul Mesaroli. După o perioadă lungă în care am lucrat la o altă firmă italiană pe 2100€ lejer ma mâncat ca pe maimuță să merg la 2700€ pe lună ,am primit o recomandare de la un coleg să mă angajez la Mesaroli că se plătește mai bine și camioanele sunt bune din punct de vedere tehnic și igienic, într-adevăr nimic de reproșat! Am discutat la telefon cu Zjeliko salariul și perioada de lucru , am întrebat dacă se lucrează la program, dacă sunt probleme cu plățile pentru parcări având în vedere că se lucrează 90% pe Anglia, a răspuns pozitiv la toate întrebările mele, am plecat plecat liniștit se acasă către Verona bineînțeles drumul plătit de mine că la angajare nu decontează. Prima zi la firmă am fost testat de un angajat ce se ocupă de parcul de camioane pe nume Dusan. Am condus pe străzile din Trevenzuolo, am băgat la rampă, am cuplat/decupat , am învățat cum se lucrează cu FlottaWeb-ul, am arătat de ce sunt în stare , mi-a explicat să merg cât mai eco...

Maduro ar vrea să trimită la Moscova un avion cu aur din rezerva țării. Kremlinul dezminte informația, pe care o consideră “fake news”

Parlamentul de la Caracas, controlat de opoziţie, a acuzat regimul preşedintelui socialist Nicolas Maduro de încercarea de a scoate din ţară şi a trimite în Rusia rezervele de aur ale Venezuelei. Informația apare într-o postare făcută pe contul Twitter al Legislativului venezuelean de către deputatul Jose Guerra, citat de portalul rusesc Lenta.ru, Deputatul venezuelean Jose Guerra, de profesie economist, care a lucrat mult timp la Banca Centrală a Venezuelei, a explicat că instituţia financiară este autorizată să efectueze tranzacţii cu aur, dar  “poporul trebuie să ştie ce fel de tranzacţie intenţionează să facă banca şi dacă aceasta este convenabilă pentru ţară”. Publicaţia “Novaia Gazeta” a informat anterior că, la 28 ianuarie, un Boeing 777 al companiei ruse Nordwind Airlines a decolat din Moscova cu destinaţia Caracas fără pasageri la bord. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzaţiile formulate de deputatul Jose Guerra că Moscova ar...

Urmează scăderi de prețuri la iPhone. Strategia adoptată de Apple, după scăderea masivă a vânzărilor

Veniturile generate de iPhone au scăzut în primul trimestru al anului cu 15%, fapt care a determinat Apple să-şi regândească strategia de preţ, cel puţin în unele ţări. Şeful companiei Tim Cook a remarcat că puterea dolarului american, în concordanţă cu scăderea altor monede, a făcut ca iPhone-ul să fie mai scump în anumite ţări. De aceea, Apple va analiza acest fenomen şi va reduce preţurile punctual pentru unele ţări. Pe fondul unei scăderi neobişnuite a vânzărilor de telefoane iPhone la finele lui 2018, în special în China, Apple a încercat marţi să îi convingă pe investitori că are şi alte motoare de creştere pentru viitor, precum serviciile de plăţi sau cele de streaming, informează AFP. Aşa cum a prevenit grupul american încă de la începutul lunii, cifra sa de afaceri pe ultimele trei luni ale anului trecut a scăzut cu 15%, până la 52 miliarde dolari, potrivit  Agerpres . În plus, profitul net a scăzut cu 0,5%, până la 20 de miliarde de dolari, o noutate în co...