Treceți la conținutul principal

Montreal, o metropolă agitată şi tolerantă, atrage investitori din întreaga lume

Montreal este o metropolă uriaşă, al doilea oraş ca mărime din Canada, după Toronto. Aparţinând de provincia Quebec, Montreal este un amestec al extremelor – engleza şi franceza oferă o atmosferă unică oraşului, vechiul şi noul se îmbină perfect, iar numeroase comunităţi se simt în acest oraş „acasă”.
Montreal, o metropolă agitată şi tolerantă, atrage investitori din întreaga lumeDenumit iniţial Ville-Marie, oraşul şi-a luat numele prezent datorită dealului Mount Royal, amplasat în inima oraşului şi se desfăşoară şi pe alte 74 de insule vecine, ca Insula Maicilor, Ile-Bizard, Ile-Ste-Helene şi Ile-Notre-Dame. Deşi era cunoscut ca şi „capitala comercială a Canadei”, Montreal a fost depăşit de Toronto de pe la mijlocul anilor ’70, atât din punct de vedere al puterii economice, cât şi a numărului de locuitori. În prezent, rămâne centrul cultural şi educaţional al Canadei, cu un însemnat rol comercial şi financiar la nivelul întregii ţări.
  • Peste 3,8 milioane oameni trăiesc în Zona Metropolitană Montreal
  • 70% din locuitori vorbesc acasă franceză, comparativ cu 18% engleză
  • Mai mult de 55% din populaţie vorbeşte atât franceza, cât şi engleza
Multe zone din Montreal au fost refăcute în cea de-a doua jumătate a secolului XX, în special pentru două evenimente uriaşe, ce au promovat oraşul pe plan internaţional: Expo 67 (Expoziţia Internaţională şi Universală din 1967) şi Jocurile Olimpice din 1976. Autorităţile au găsit o modalitate armonioasă de a îmbina clădirile istorice cu cele moderne, astfel că inima oraşului este formată din duzine de zgârie-nori.
Cunoscută pentru atmosfera prietenoasă şi relaxată, pentru clădirile istorice şi bisericile impozante (este denumit şi „Oraşul Sfinţilor”), dar şi pentru restaurantele de top şi uriaşele centre de cumpărături, metropola este faimoasă şi pentru o altă caracteristică surprinzătoare: „oraşul din subteran”, o vastă reţea de tuneluri, cu acces la magazine, hoteluri, cinematografe şi mici afaceri, totul protejat de temperaturile extreme din timpul iernii.
Numărul mare de străini ridică preţul de închiriere al apartamentelor
Canada este faimoasă pentru atitudinea tolerantă a oamenilor şi pentru atmosfera prietenoasă, iar Montreal este cel mai bun exemplu, astfel că este unul dintre cele mai vizitate oraşe canadiene. Drept urmare, metropola este printre primele alegeri ale străinilor când vine vorba de achiziţia sau închirierea unei locuinţe de vacanţă. Fiind al doilea oraş ca mărime din Canada, Montreal are o piaţă imobiliară extrem de activă, oferta de proprietăţi este variată, iar mulţi investitori achiziţionează o proprietate aici pentru a o închiria ulterior.
Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo:
  • Apartament cu un dormitor – central: 925 dolari/lună; semicentral: 670 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.600 dolari/lună; semicentral: 1.200 dolari/lună
Piaţa chiriilor este voluminoasă în Montreal, dar preţul de închiriere nu este tocmai mic, deoarece numeroase companii îşi au sediul aici, astfel că există o cerere costantă puternică din partea angajaţilor. Locuinţele oferite spre închiriere sunt atât nemobilate, cât şi complet utilate, ceea ce se reflectă în preţ. Cele mai multe apartamente închiriate în regim hotelier sunt în centrul oraşului, fiind o alegere populară printre expaţii veniţi în interes de afaceri. O locuinţă amplasată pe malul râului sau cu vedere spre Mount Royal are, în general, un preţ de închiriere chiar şi triplu faţă de o locuinţă similară amplasată într-o zonă mai puţin căutată.
Achiziţia unei locuinţe nu vine la pachet cu dreptul de şedere
Ca şi în alte mari oraşe ale lumii, zonele apropiate centrului sunt cele mai costisitoare, iar o casă spaţioasă cu grădină amplasată la marginea oraşului poate avea acelaşi preţ cu un mic apartament amplasat central. Vechiul Montreal (Vieux-Montréal) este o zonă foarte bine cotată, deşi relativ scumpă, în timp ce Golden Square Mile este cartierul cu cele mai luxoase proprietăţi din oraş, întinzându-se la poalele dealului Mount Royal. Costisitorul cartier are un puternic aer francez – clădirile, cafenelele, brutăriile şi numele străzilor, toate acestea amintesc de stilul de viaţă francez.
Preţul mediu al apartamentelor, conform Numbeo:
  • Apartament central – 3.200 dolari/mp
  • Apartament semicentral – 1.200 dolari/mp
Investitorii sunt atraşi de Montreal, deoarece este o metropolă agitată, cu trafic intens, număr ridicat de turişti şi rată scăzută de infracţionalitate. În schimb, cetăţenii străini au dreptul să achiziţioneze un număr limitat de proprietăţi, iar deţinerea unei locuinţe nu garantează dreptul de şedere.
 

Postări populare de pe acest blog

Vrei sa lucrezi pentru Masaroli? Citește mai întâi sa te angajezi și apoi mai gândește-te!

Fostul Eurotrasporti actualul Mesaroli. După o perioadă lungă în care am lucrat la o altă firmă italiană pe 2100€ lejer ma mâncat ca pe maimuță să merg la 2700€ pe lună ,am primit o recomandare de la un coleg să mă angajez la Mesaroli că se plătește mai bine și camioanele sunt bune din punct de vedere tehnic și igienic, într-adevăr nimic de reproșat! Am discutat la telefon cu Zjeliko salariul și perioada de lucru , am întrebat dacă se lucrează la program, dacă sunt probleme cu plățile pentru parcări având în vedere că se lucrează 90% pe Anglia, a răspuns pozitiv la toate întrebările mele, am plecat plecat liniștit se acasă către Verona bineînțeles drumul plătit de mine că la angajare nu decontează. Prima zi la firmă am fost testat de un angajat ce se ocupă de parcul de camioane pe nume Dusan. Am condus pe străzile din Trevenzuolo, am băgat la rampă, am cuplat/decupat , am învățat cum se lucrează cu FlottaWeb-ul, am arătat de ce sunt în stare , mi-a explicat să merg cât mai eco...

Maduro ar vrea să trimită la Moscova un avion cu aur din rezerva țării. Kremlinul dezminte informația, pe care o consideră “fake news”

Parlamentul de la Caracas, controlat de opoziţie, a acuzat regimul preşedintelui socialist Nicolas Maduro de încercarea de a scoate din ţară şi a trimite în Rusia rezervele de aur ale Venezuelei. Informația apare într-o postare făcută pe contul Twitter al Legislativului venezuelean de către deputatul Jose Guerra, citat de portalul rusesc Lenta.ru, Deputatul venezuelean Jose Guerra, de profesie economist, care a lucrat mult timp la Banca Centrală a Venezuelei, a explicat că instituţia financiară este autorizată să efectueze tranzacţii cu aur, dar  “poporul trebuie să ştie ce fel de tranzacţie intenţionează să facă banca şi dacă aceasta este convenabilă pentru ţară”. Publicaţia “Novaia Gazeta” a informat anterior că, la 28 ianuarie, un Boeing 777 al companiei ruse Nordwind Airlines a decolat din Moscova cu destinaţia Caracas fără pasageri la bord. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzaţiile formulate de deputatul Jose Guerra că Moscova ar...

Urmează scăderi de prețuri la iPhone. Strategia adoptată de Apple, după scăderea masivă a vânzărilor

Veniturile generate de iPhone au scăzut în primul trimestru al anului cu 15%, fapt care a determinat Apple să-şi regândească strategia de preţ, cel puţin în unele ţări. Şeful companiei Tim Cook a remarcat că puterea dolarului american, în concordanţă cu scăderea altor monede, a făcut ca iPhone-ul să fie mai scump în anumite ţări. De aceea, Apple va analiza acest fenomen şi va reduce preţurile punctual pentru unele ţări. Pe fondul unei scăderi neobişnuite a vânzărilor de telefoane iPhone la finele lui 2018, în special în China, Apple a încercat marţi să îi convingă pe investitori că are şi alte motoare de creştere pentru viitor, precum serviciile de plăţi sau cele de streaming, informează AFP. Aşa cum a prevenit grupul american încă de la începutul lunii, cifra sa de afaceri pe ultimele trei luni ale anului trecut a scăzut cu 15%, până la 52 miliarde dolari, potrivit  Agerpres . În plus, profitul net a scăzut cu 0,5%, până la 20 de miliarde de dolari, o noutate în co...