Cum faci când vrei să scapi de un credit?
„Titularul creditului este principalul răspunzător pentru achitarea datoriei, chiar şi în cazul în care există unul sau doi giranţi. Mai mult, banca acordă creditul în anumite condiţii de cost şi garanţii, în funcţie de riscul pe care fiecare client îl prezintă”, arată specialiştii Conso.ro.
Cu alte cuvinte, transferul automat al unui credit nu este posibil deoarece ar presupune menţinerea aceloraşi condiţii, în timp ce noul titular are alte venituri, altă vârstă şi poate avea şi alte obligaţii de plată. Tocmai de aceea, poate cea mai la îndemână soluţie pentru mutarea creditului pe numele altcuiva este rambursarea anticipată a celui vechi. Astfel, cel care este de acord să preia creditul trebuie să obţină un împrumut cu care să acopere anticipat creditul actual. Dacă este vorba despre un împrumut de nevoi persoanale, este necesar de menţionat că, potrivit noilor norme BNR, se poate acorda pe o perioadă de cel mult cinci ani. BNR a vrut totuşi să scadă numărul acestor credite, astfel încât un împrumut de nevoi personale este mult mai scump decât obişnuia să fie.
IMOPEDIA.ro